21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVaccinarea antigripală va începe săptămâna viitoare

Vaccinarea antigripală va începe săptămâna viitoare

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, va începe săptămâna viitoare şi se va desfăşura până la sfârşitul lunii februarie 2011, urmând să fie imunizate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, au anunţat, ieri, reprezentanţii ministerului.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,3 milioane de doze de vaccin gripal trivalent, care conţin tulpinile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), inclusiv pe cea a virusului gripei porcine. Dozele, care au costat 14,4 milioane de lei, au fost comandate la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Cantacuzino“ şi achitate din fonduri bugetare ale Ministerului Sănătăţii, pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
În cadrul campaniei, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice (în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat etc.), copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medico-sanitar, conform recomandărilor OMS.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.
Medicii recomandă vaccinarea antigripală şi pentru persoanele care nu intră în categoria celor cu risc ridicat de îmbolnăvire, imunizarea fiind considerată singurul mod eficient de prevenire a îmbolnăvirilor.
De asemenea, medicii reamintesc că păstrarea regulilor de igienă personală, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă alt mod eficient de prevenire a îmbolnăvirilor în acest sezon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU