10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPiedici în calea preluării cinematografului Victoria

Piedici în calea preluării cinematografului Victoria

Cinematograful Victoria, singurul din Târgu Jiu, este aproape o ruină, în ciuda încercărilor primăriei de a prelua clădirea de la Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) România Film.

Primăria Târgu Jiu încearcă fără succes să preia cinematograful Victoria, care a ajuns într-o stare avansată de degradare. Clădirea este printre puţinele din municipiu care nu a mai beneficiat de investiţii serioase în ceea ce priveşte modernizarea, după 1990. Cu toate că este încă funcţional, cinematograful, de altfel singurul din oraş, se prezintă în condiţii groaznice, atât pentru puţinii spectatori care îi mai trec pragul, dar mai ales pentru cei câţiva angajaţi care vor fi nevoiţi să reziste în frig şi în această iarnă. De fapt, apropierea sezonului rece îi sperie mai mult decât oricând pe salariaţii cinematografului, având în vedere că puţinii iubitori ai filmului din Târgu Jiu abia treceau vara pragul clădirii, iarna sala de proiecţii fiind neîncălzită. În prezent, condiţiile lasă de dorit: mobilier vechi şi deteriorat, pereţi înnegriţi, instalaţii cârpite, şobolani la subsolul imobilului.

Nu există cadrul legal

Autorităţile din Târgu Jiu încearcă de mai mulţi ani să preia în administrare cinematograful pentru a-l moderniza, însă fără sorţi de izbândă. Numai în acest an reprezentanţii primăriei au transmis trei adrese Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) România Film. „Am purtat corespondenţă şi am consumat hârtia şi banii. Noi ne vom face în continuare datoria. Am cerut în adrese o situaţie a activului, a pasivului şi a numărului de salariaţi pentru a putea fundamenta o hotărâre de consiliu local pentru preluarea cinematografului. Este într-o stare jalnică şi e nevoie de investiţii. Din cauză că Legea nr. 303 din 2008, care viza şi patrimoniul România Film, a fost modificată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, RADEF ne comunică mereu că nu poat  să ia nici o hotărâre până când parlamentul nu validează acele modificări. Există o ordonanţă de guvern şi această lege modificată care le permite autorităţilor locale să preia aceste baze pentru a le putea moderniza. Prin lege suntem obligaţi să păstrăm timp de 15 ani acelaşi obiect de activitate, iar în patru ani să facem modernizările necesare. Este nevoie de un cinematograf şi lumea ar veni, dacă ar fi condiţii civilizate. Nouă ne trebuia nişte date generale despre pasiv, activ, salariaţi. Dacă pasivul e prea mare, primăria poate nu îşi va permite. Puteam să avem acea hotărâre a consiliului local pentru a trece la semnarea protocolului între primărie şi România Film, dar în prezent demersurile noastre sunt blocate. O să continuăm corespondenţa şi, în cel mai rău caz, vom ajunge în instanţă“, a declarat Elena Ungureanu, secretarul Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU