22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedicii veterinari, perfecţionaţi cu peste zece milioane de lei

Medicii veterinari, perfecţionaţi cu peste zece milioane de lei

Colegiul Medicilor Veterinari din România, cea mai importantă organizaţie profesională în domeniul medicinei veterinare, investeşte 10,23 milioane de lei în proiectul „Perfecţionarea resurselor umane din medicina veterinară“, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU.
Proiectul vizează crearea unui serviciu online integrat, de agregare a obiectivelor „dezvoltarea sistemului de formare continuă“ şi asigurarea calităţii în formare“ pentru practica medical-veterinară prin pregătiri profesionale actualizate, de calitate şi racordate la evoluţiile europene ale domeniului către medicii veterinari.
Grupul-ţintă este format din 1.000 de medici cu practică privată sau publică, din toate regiunile ţării. Valoarea nerambursabilă a proiectului se ridică la 10.232.935 de lei, din care contribuţia bugetului naţional este de 1.534.940 de lei.
Obiectivul proiectului este realizarea unei platforme online privind noile metode de organizare flexibilă a muncii în profesia de medic veterinar. Proiectul „Perfecţionarea resurselor umane din medicina veterinară“, a demarat pe 1 octombrie în coordonarea Colegiul Medicilor Veterinari din România, care îl va derula în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, prin Facultatea de Medicină Veterinară şi Siveco România, pe o perioadă de 36 de luni.
„Proiectul se integrează în contextul liniilor directoare integrării europene şi de ocupare a forţei de muncă respectând prevederile Strategiei de la Lisabona pentru asigurarea adaptabilităţii angajaţilor la noi tehnologii şi soluţii organizaţionale şi de ocupare, generând, în final, locuri de muncă şi modele de ocupare mai bune. Proiectul e integrat în POS DRU, egalitatea de şanse, inovaţie şi TIC“, se arată într-un comunicat emis duminică de colegiu.
Printre obiectivele acestui proiect se numără creşterea responsabilităţii şi autorităţii participanţilor în îndeplinirea îndatoririlor profesionale, respectarea normelor legale în vigoare pentru asigurarea sănătaţii animalelor, a sănătăţii publice, a protecţiei consumatorului şi a mediului înconjurător şi a păstrării echilibrului ecologic, precum şi atingerea liniilor directoare integrate europene microeconomice şi de ocupare a forţei de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS