11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalele nu au remediat neregulile depistate de ISU şi DSP

Spitalele nu au remediat neregulile depistate de ISU şi DSP

Directorii de spitale din judeţul Gorj nu se grăbesc să elimine neregulile constatate de controalele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi Direcţiei de Sănătate Publică.

Conducerile unităţilor spitaliceşti din judeţul Gorj nu au eliminat în totalitate deficienţele depistate în urma controalelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Verificările desfăşurate în urmă cu ceva timp au scos la iveală o situaţie gravă în ceea ce priveşte pregătirea spitalelor şi intervenţia în caz de situaţii de urgenţă şi, în special, în caz de incendii. La capitolul prevenirea incendiilor, în aproape toate spitalele din judeţ au fost găsite nereguli. Echipele de control au depistat 105 deficienţe, dintre care doar 54 au fost remediate până în prezent. În curs de remediere sunt alte 34 de deficienţe mai grave, restul neregulilor neridicând probleme care să pună în pericol viaţa bolnavilor şi a personalului medical.

Probleme peste tot

Reprezentanţii spitalelor din judeţ au promis că vor remedia deficienţele, însă în realitate încă nu par decişi să facă acest lucru. O parte dintre aceştia susţin că încă nu dispun de fondurile necesare pentru a realiza lucrările respective. La Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu, de exemplu, nu există încă un plan de intervenţie şi nu au fost marcate încă toate căile de evacuare în caz de incendiu. De asemenea, instalaţia electrică pentru iluminatul de siguranţă de la Secţia ORL nu funcţionează în cazul în care iluminatul normal se întrerupe. Nici materialul combustibil din lemn folosit la construirea şarpantelor pentru cele trei clădiri ale Spitalului de Urgenţă nu a fost ignifugat. Totodată, la bucătăriile Spitalelor nr. 2 şi nr. 3 nu au fost montate încă uşi etanşe la foc. Deficienţe asemănătoare, dar şi nereguli la instalaţiile electrice se mai regăsesc la spitalele din Turceni, Târgu Cărbuneşti, Rovinari, Motru, Bumbeşti Jiu, precum şi la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa.

Amenzi fără efect

Pentru nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor constatate, managerii spitalelor, cadrele tehnice, personalul medical şi auxiliar au primit 25 de sancţiuni contravenţionale, din care 16 amenzi. Valoarea acestora a depăşit 10.800 de lei. „Direcţia de Sănătate Publică ne transmite periodic informări în legătură cu stadiul remedierii deficienţelor. Noi nu vrem să amendăm, ci doar să îi ajutăm să îşi rezolve problemele. Este şi viaţa lor, şi viaţa pacienţilor în discuţie şi trebuie să prevenim şi să luăm măsuri înainte de a se produce un eveniment. De asemenea, conducerile spitalelor trebuie să informeze în ceea ce priveşte măsurile luate. Noi am stabilit cu managerii diferite termene de rezolvare a problemelor în funcţie de complexitatea deficienţelor. Unele spitale au ca termen de eliminare a neregulilor sfârşitul lunii septembrie, altele, 30 noiembrie. Nimeni nu va trebui să depăşească sfârşitul lunii noiembrie“, a declarat Liviu Dumitraşcu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS