12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPatru accidente mortale în patru ore

Patru accidente mortale în patru ore

Joi seară, în numai patru ore, poliţiştii de la Serviciul Rutier au avut de constatat patru accidente, toate mortale, în urma cărora patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alta se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se numără şi o fetiţă de trei ani.
„Ca niciodată, în această seară, în judeţul Mehedinţi s-au produs patru accidente, toate mortale, soldate cu decesul a patru persoane, iar una a fost rănită foarte grav. Pe DN 67, un autotren a executat o manevră greşită, într-un loc nepermis, şi a intrat în coliziune cu un moped nesemnalizat“, a declarat Gabriel Lică, comisar la IPJ Mehedinţi.
În unul dintre accidente şi-a găsit sfârşitul fostul inspector-şef al ISU Drobeta, colonelul Mincu. Fostul pompier se întorcea de la ţară şi dorea să ajungă la domiciliul său din Turnu Severin, dar drumul acestuia s-a terminat cu zece kilometri înainte de casă, într-o râpă de la marginea Drumului Naţional 57, în comuna Hinova.
„Ne-am deplasat cu mai mulţi servanţi pentru găsirea victimei unui accident rutier. Maşina a plonjat într-un canal adânc şi a trebuit să o căutăm câteva ore. Din păcate, la sosirea noastră, victima era decedată şi nu s-a mai putut face nimic. Este vorba despre un fost coleg de-al nostru“, a declarat Albert Mufturel, plutonier la Descarcerare.
Direct de la acest accident, poliţiştii au fost solicitaţi pe Drumul Naţional 67, la ieşire din Drobeta Turnu Severin, unde, din cauza manevrei greşite a unui şofer de tir, doi fraţi care rulau pe un moped s-au lovit de remorca tirului respectiv. În urma impactului, unul dintre fraţi, de 23 de ani, a decedat pe loc, iar celălalt se zbate între viaţă şi moarte la spital.
„Victima a fost transportată la spital în comă, este intubată, cu multiple fracturi. Deocamdată nu ştim care sunt şansele de supravieţuire“, a spus un medic de la Ambulanţă.
Tot joi seară, pe Drumul European 70, a fost lovită în plin de un autoturism o femeie de 57 de ani, care a murit pe loc, iar în comuna Vrata o fetiţă de numai trei ani, lăsată singură pe stradă, a fost strivită de un autoturism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII