3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPreot din Gorj, bătut măr de opt tineri

Preot din Gorj, bătut măr de opt tineri

Un preot din satul Moi al comunei gorjene Bâlteni a fost bătut de opt tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani. Preotul a ajuns la spital, cu capul spart.
Gavril Bivolu, de 49 de ani, a fost bătut vineri seară chiar în faţa porţii casei sale. Sâmbătă dimineaţă, preotul a sesizat poliţia şi a depus plângere împotriva agresorilor. Abia ieri bărbatul a venit la Târgu Jiu, la Serviciul de Medicină Legală, de unde şi-a scos certificat medico-legal.
După ce preotul a sesizat agresiunea, echipa operativă deplasată la faţa locului a identificat suspecţii în persoana numiţilor Ionuţ T.S., de 19 ani, Gheorghe M.M., de 18 ani, Claudiu A.B., de 18 ani, Bogdan A.R., de 20 de ani, T.M., de 16 ani, Alexandru B.A., de 20 de ani, Vlad D.A., de 19 ani, şi Viorel C.D., de 18 ani, toţi din Rovinari. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, Ionuţ T.S. şi Gheorghe M.M. au condus autoturismul proprietatea primului pe DN 66 Rovinari – Bâlteni şi retur, deşi autorizaţia provizorie de circulaţie pentru autovehicul era expirată din 6 august.
„Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Ionuţ T.S., Gheorghe M.M. şi Claudiu A.B.. Aceştia au fost prezentaţi organelor de urmărire penală, iar magistraţii au dispus interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile. Dosarul este în lucru la Rovinari. În funcţie de zilele de îngrijiri medicale de pe certificatul de la medicină legală, poliţiştii vor stabili cu exactitate încadrarea juridică pentru agresiunea comisă de suspecţi. În situaţia în care preotul are peste 20 de zile de îngrijiri medicale, suspecţii vor fi cercetaţi pentru vătămare corporală. Pedeapsa este închisoare de până la cinci ani“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII