Acasă Local Carambol din cauza incendiului

Carambol din cauza incendiului

Cinci maşini s-au tamponat aseară, pe DE 70, în apropiere de localitatea doljeană Leu, din cauza unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe marginea drumului, care a provocat reducerea vizibilităţii în zona respectivă.
Din primele cercetări ale poliţiştilor de la Rutieră s-a stabilit că un Volkswagen Sharan înmatriculat în Italia, care circula dinspre Caracal către Craiova, în apropiere de comuna Leu, a lovit violent din spate un Volkswagen Polo. Acesta din urmă a fost proiectat într-un Renault Megane, care circula în faţa sa, Renaultul a lovit un Fiat Punto înmatriculat în Italia, iar acesta s-a oprit într-un Chevrolet Aveo. În urma carambolului, cel mai mult a avut de suferit Volkswagenul Polo, care a fost strivit între Sharan şi Renault.
Şoferii celor patru maşini au spus că circulau foarte încet, pentru că pe şosea era un fum dens, dar Volkswagenul Sharan a venit cu viteză foarte mare din spate, iar conducătorul auto nu a mai putut evita accidentul. O persoană a fost rănită şi a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au precizat că pompierii au intervenit aseară cu două autospeciale în zonă pentru a stinge mai multe incendii izbucnite la mirişte şi vegetaţia uscată de pe marginea drumului. Până în jurul orei 20.00, pompierii nu reuşiseră lichidarea incendiilor, iar poliţiştii de la Rutieră nu încheiaseră cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version