16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljHoteluri avem, turişti - ioc

Hoteluri avem, turişti – ioc

Doljul nu este o destinaţie căutată de vacanţă, astfel că nu este nici pe departe un judeţ cu un turism dezvoltat. Totuşi, ani de-a rândul, activitatea de turism de trazit şi de afaceri (călătorii de afaceri, team-building-uri, participări la programe de training sau deplasări în interes de serviciu) era destul de bogată. Începând de anul trecut însă, acest tip de turism a cunoscut o scădere semnificativă. Deşi ,în primul semestru al lui 2009, capacitatea de cazare a fost cu 5,1% mai mare decât în aceeaşi perioadă a lui 2008, numărul turiştilor a fost în scădere cu aproximativ 30%. Aceiaşi tendinţă se înregistrează şi în acest an. „Numărul turiştilor cazaţi în semestrul întâi din 2010 a fost de 13.939 (aproximativ 30% mai puţini decât în semestrul I din 2009)“, a declarat Mariana Tănase, directorul executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Dolj. Din totalul turiştilor cazaţi, 82,3% au fost români. Dintre cei aproape 1.637 de străini care au decis să rămână peste noapte în Dolj, cei mai mulţi au fost, ca şi anul trecut, din Italia (16,9%), urmaţi de cei din Germania (6,5%), Federaţia Rusă (6,0%), Turcia (5,7%), Bulgaria (5,6%), Austria (5,2%), Olanda (4,6%), Franţa (4,4%), Grecia (4,3%).

Hotelurile de două şi trei stele, cele mai căutate

Comparativ cu anul trecut, turiştii veniţi în Dolj s-au orientat în special către hoteluri de două şi trei stele. „Faţă de semestrul I din 2009, în semestrul I din 2010 a crescut, în principal, ponderea înnoptărilor la categoria de trei stele (39,9% în semestrul I 2010 faţă de 27,6% în semestrul I 2009) şi a scăzut ponderea înnoptărilor la categoria de două stele (39,8% în semestrul I 2010 faţă de 51,8% în semestrul I 2009), de patru stele (20,0% în semestrul I 2010 faţă de 20,2% în semestrul I 2009), de o stea (0,3% în semestrul I 2010 faţă de 0,4% în semestrul I 2009)“, a precizat Mariana Tănase.

Creşte numărul hotelurilor

Chiar dacă numărul turiştilor veniţi în Dolj este în scădere, în primele şase luni ale acestui an, capacitatea de cazare a structurilor de primire turistică a fost cu 12,0% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. „Analizând unităţile turistice din punct de vedere al numărului de camere, în semestrul I 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, ponderea o deţin hotelurile – cu 76,0% (faţă de 71,8% în 2009), urmate de moteluri – cu 10% (faţă de 11,8% în 2009), vile turistice – cu 6,7% (7,8% în 2009) şi pensiuni turistice urbane – cu 3,6% (4,2% în 2009)“, a spus directorul executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII