22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalArestat după ce i s-a zbătut ochiul

Arestat după ce i s-a zbătut ochiul

„Nu cumva te-ai dus să mă torni la gardă, că mi se zbate ochiul stâng?“ – şi-a întrebat luni victima, întâlnind-o pe stradă. După colţ îl aşteptau procurorii şi poliţiştii.

Nicolae Nixon, de 35 de ani, din Craiova, a fost reţinut luni după-amiază de procurorii DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, apoi a fost arestat preventiv marţi de judecătorii Tribunalului Dolj, sub învinuirea de trafic de minori. El este acuzat că, în cursul anului trecut, a dus mai multe minore în Marea Britanie, cu promisiunea că le va găsi un loc de muncă, dar acolo le-a exploatat sexual.

Una i s-a promis, alta i s-a oferit

Povestea victimei sale, Marinela, este, din nefericire, pe cât de tragică, pe atât de des întâlnită în ultimii ani. După cum au stabilit poliţiştii şi procurorii, Marinela locuia în Craiova nu departe de Nixon. În primăvara anului trecut, când fata avea vreo 16 ani, Nixon a pus ochii pe ea. Îl ştia pe prietenul acesteia, Costel, de 25 de ani. „Pot să te ajut să-ţi găseşti de lucru în Anglia, la Birmingham. Dacă vii cu mine, te bag să munceşti la un cămin de bătrâni, unde nu faci mare lucru, dar câştigi bine“, i-a spus fetei Nixon. Acesta a mers cu propunerea chiar mai departe, spunându-i că nu va fi singură, pentru că îl poate lua şi pe iubitul ei, urmând să-i găsească şi lui ceva de lucru. Nixon s-a dus apoi la părinţii Marinelei, care îl ştiau de mic. A reuşit să-i convingă să-şi lase fiica, urmând ca plecarea să aibă loc la începutul lunii mai 2009.
Cu câteva zile înainte de data fixată pentru plecare, Nixon l-a abordat pe Costel şi i-a spus că deocamdată nu-l poate lua şi pe el, pentru că nu reuşise să facă toate aranjamentele pentru locul lui de muncă, dar, în schimb, e totul pregătit pentru Marinela. Aşa se face că a plecat doar Marinela cu Nixon.
A doua zi după ce au ajuns la Birmingham, fata l-a întrebat pe „protectorul“ ei când o duce la căminul de bătrâni, unde i-a promis că îi aranjează să muncească. Nixon i-a spus atunci direct că a adus-o în Anglia pentru altceva: ca să se prostitueze. Fata de 16 ani nici n-a vrut să audă de aşa ceva, dar a fost „convinsă“ cu forţa. A fost bătută şi arsă cu ţigara până când a acceptat.

Cine „cârâie“ plăteşte

La început, susţin procurorii şi poliţiştii, Nixon îi aducea Marinelei bărbaţi acasă. Apoi a trimis-o pe stradă şi prin cluburi să-şi găsească singură clienţi, lucrând sub supravegherea altor două minore doljence, pe care tot el le exploata sexual.
Între timp, a ajuns în Anglia şi Costel, care a dorit s-o întâlnească pe Marinela. Ca să nu rămână fără sursa de venituri, Nixon a dispus ca tânărul să fie sechestrat. Costel a stat aproape cinci luni închis într-o cameră, văzând foarte rar lumina zilei şi numai sub strictă supraveghere. L-a convins cu greu pe Nixon să-i dea drumul să se întoarcă în ţară. Ca să nu intre la idei rudele Marinelei, Nixon a adus-o şi pe ea acasă. Atât minora, cât şi iubitul ei au fost însă atent „instruiţi“ să nu spună ceva despre ce s-a întâmplat în Anglia, că ar putea păţi ceva foarte rău.
Nixon s-a întors la Birmingham, dar rudele şi apropiaţii săi îi supravegheau pe Marinela şi Costel. De câte ori trecea pe stradă vreo maşină de poliţie, un apropiat al lui Nixon o suna pe fată şi îi reamintea că, în cazul în care „cârâie“ ceva, nu-i va fi prea bine. Şi, totuşi, fata a făcut reclamaţie.
Nemaisuportând teroarea, tânăra şi iubitul ei le-au spus poliţiştilor de la Crimă Organizată şi procurorului de la SIICOT Craiova tot ce li s-a întâmplat.

„Nu cumva te-ai dus să mă torni la gardă?“

Cu câteva zile în urmă, Nixon s-a întors acasă. Nu mai fusese prin România de aproape un an. Poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată au aflat imediat ce a pus piciorul în ţară şi s-au pregătit să-l „salte“.
Luni după-amiază, Nixon s-a întâlnit pe stradă, prin cartierul Brestei, cu Marinela şi Costel. „Nu cumva te-ai dus să mă torni la gardă?“, l-a întrebat Nixon pe Costel. „Nu, cum să fac eu asta?“, i-a răspuns Costel. „Bă, sigur nu te-ai dus, că mi se zbate ochiul stâng?“, l-a întrebat din nou Nixon. După colţ, îl aşteptau însă poliţiştii şi un procuror de la DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
Nixon a fost reţinut, însă nu fără incidente. Când au văzut că nişte indivizi îmbrăcaţi în haine civile sar asupra lui, mai mulţi amici din cartier au venit să-l scape. I-au atacaţi pe poliţişti cu bâte şi scânduri rupte din garduri. Câteva minute mai târziu, tot ei săreau peste garduri şi se suiau pe case pentru a încerca să-şi piardă urma din faţa poliţiştilor de la Crimă Organizată.
Cât despre Nixon, acesta a fost reţinut mai întâi pentru 24 de ore, prin ordonanţă emisă de procurorul DIICOT, iar marţi seară a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de judecătorii Tribunalului Dolj. Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a învinuitului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

46 COMENTARII