13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmbasador şi Grigore, de negăsit

Ambasador şi Grigore, de negăsit

Deşi magistraţii Judecătoriei Slatina au decis luni rearestarea lui Florin Anghel, zis Ambasador, băiatul lui Bercea Mondial, şi a unui prieten de-al său, Alin Răduţ Grigore, inculpaţi în aceeaşi cauză, şi a dispus emiterea de mandate de arestare pe numele acestora, cei doi sunt de negăsit. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, deocamdată cei doi nu au fost încarceraţi. „Nici unul dintre cei doi inculpaţi nu a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt până la această dată“, a declarat comisarul Claudia Radu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt.
Potrivit avocatului Mihai Dumitraşcu, din cadrul Baroului Olt, apărătorul lui Vasile Anghel, zis Amar, fratele lui Bercea Mondial, parte în dosarul în care au fost judecaţi cei doi inculpaţi, imediat după emiterea mandatelor de arestare, acestea trebuia puse în aplicare.
Rudele din clanul Bercea susţin că Florin şi Alin s-ar sustrage aplicării pedepsei privative de libertate. Rudele lui Ambasador au dezvăluit sub protecţia anonimatului că nepotul lor ar vrea să părăsească ţara. Aceleaşi rude au mai declarat că Ambasador şi Grigore au făcut recurs şi că Tribunalul Olt a dat termen de judecată în cauză pentru 12 august.

De ce au fost trimişi în judecată

Judecătoria Slatina, instanţă pe rolul căreia s-a aflat dosarul privind cererea de revocare a eliberării provizorii pe cauţiune a lui Ambasador şi Grigore, a decis luni trimiterea acestora în arest. Ambasador şi Grigore au fost implicaţi în luna iunie într-un scandal care a avut loc la Mărunţei şi în care cei doi, împreună cu alţi inculpaţi, l-au bătut pe Amar, fratele lui Bercea, făcând uz de arme albe. Din acest motiv, pentru cei doi, instanţa a dispus măsura arestării preventive. Aceştia au făcut recurs şi au obţinut eliberarea provizorie pe cauţiune, totodată instanţa impunându-le şi anumite măsuri pe care cei doi trebuia să le respecte. Ambasador a încălcat măsurile impuse de lege şi s-a întâlnit cu unul dintre inculpaţi. Ulterior, Parchetul, dar şi Amar şi Felix, fraţii lui Bercea, au cerut revocarea eliberării provizorii pe cauţiune a lui Ambasador şi Grigore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII