14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPovestea unor căpşunari români

Povestea unor căpşunari români

În fiecare primăvară şi început de vară, cohorte de muncitori sezonieri din România, Bulgaria şi Polonia pornesc la treabă pe plantaţiile din Germania. Culesul de căpşune, sparanghel, salată şi alte legume atrage nu doar oameni cu experienţă în muncile agricole, ci şi studenţi sau aventurieri care cred că se pricep la toate. Că nu e aşa a dovedit-o păţania a doi tineri plecaţi dintr-un orăşel din sud-vestul României. După doar două săptămâni de corvoadă în iunie, la căpşune, ei au fost împachetaţi şi duşi la gară.

Nu pot fi cu toţii mulţumiţi

Firmă germană din Bavaria care lucrează cu sezonieri la cules de sparanghel şi căpşune ne-a oferit un punct de vedere neoficial, în care se declară mulţumită, în general, cu prestaţia sezonierilor români, insistând însă asupra faptului că „nu ţine morţiş să apară în presă“.  
Firma e o întreprindere de familie, la a patra generaţie în cultivarea pământului şi creşterea vitelor. În 1970, are loc reprofilarea firmei pe cultivarea de legume, iar din anul 1991, accentul se pune pe sparanghel şi căpşune.  
Intermediarul de forţă de muncă din România e un şvab din Banat, care recrutează de trei ani sezonieri pentru firma germană, ocupându-se atât în ţară, cât şi în Germania de unele aspecte organizatorice ale derulării contractelor şi activităţii sezonierilor români pe plantaţii. Acesta ne-a dat detalii despre criteriile de performanţă aplicate muncii pe plantaţie. „Nemulţumiţi vor fi tot timpul. Din sute de persoane, nu pot fi cu toţii mulţumiţi“ .
Referitor la condiţiile de remunerare a culegătorilor, intermediarul spune: „Ei sunt înştiinţaţi dinainte, în timp util, cum vor fi plătiţi. Toate detaliile astea sunt scrise undeva şi pot fi citite dinainte. Mai sunt informaţi şi verbal, de mine. Contractele sunt în limba germană, însă detaliile sunt date şi în limba română“. Am întrebat de ce unii sezonieri sunt disponibilizaţi înainte de terminarea contractului. „Ori nu fac faţă, ori nu muncesc“, mi-a răspuns.  
„Le e greu să se recunoască învinşi şi că nu pot realiza în câmp ceva, dacă, la fiecare rând făcut, stai 20 de minute la o ţigară. Culegătorii nu pot să meargă în haită, ei sunt împărţiţi pe grupe, să zicem de 20 de persoane. Dacă o persoană câştigă o anumită sumă, într-o anumită perioadă de timp, şi alta, din aceeaşi echipă, are de patru ori mai mult, atunci unde-i problema?“, zice intermediarul.  
 
Nevoia de bani şi criza

Ne întrebăm şi noi unde-i problema, căci „reclamanţii“, care, la aflarea veştii de disponibilizare, au chemat şi poliţia locală, susţin că au lucrat ireproşabil, atât cantitativ, cât şi calitativ. Vorbesc cu ei, la începutul lunii iulie. Am în faţă un tânăr subţiratic, tatuat pe braţe, şi o blondă cu păr lung, ochelari de vedere şi resturi de ojă neagră pe unghii. Ea se prezintă ca studentă în anul al doilea, la o facultate românească de management financiar-contabil.  
Motivul invocat pentru plecarea la cules de căpşune ar fi fost „nevoia de bani şi criza financiară din România“. Am întrebat-o pe studentă dacă se simţea aptă pentru o astfel de muncă fizică, susţinută, pe plantaţie. Mi-a răspuns: „Nu-i ruşine să faci o muncă pentru oameni mai fără şcoală. Am zis că vin în Germania să culeg căpşune şi am zis că rezist, că nevoia te împinge la multe chestii“. „Ai experienţă la culesul de căpşune?“, întreb. „Nu, e prima oară când am venit“, îmi răspunde.
Alegerea a fost făcută în urma renumelui bun, vechi de zece ani, pe care îl avea firma germană în orăşelul studentei. Mulţi foşti sezonieri se declaraseră mulţumiţi de banii pe care îi primiseră de la aceasta. După spusele sale, studenta n-a plătit decât un comision de 25 de euro, pentru intermediere. Ea ar fi auzit însă că alţii ar fi plătit „100 sau chiar 500 de euro“. Întrebat despre aceste comisioane neoficiale, intermediarul neagă faptul cu străşnicie.  
Colegul de suferinţă al studentei se prezintă cu experienţă de lucru „pe şantier şi la orice“. Supărat că „au fost minţiţi“, el spune despre munca din iunie, la căpşunii de lângă Regensburg: „A fost dezastru: nu greu, foarte greu“. „Nici măcar banii ca să mă întorc acasă nu i-am luat de acolo“, adaugă el. Conform foii de lichidare, afirmaţia sa nu se susţine. Conform altor surse consultate, suma minimă plătită fiecărui sezonier disponibilizat acoperă un drum dus-întors între România şi Germania. Contracte, tarife, restricţii Din sintetizarea datelor obţinute în cadrul demersului jurnalistic de faţă rezultă că în schema de lucru a firmelor germane, care angajează în mod legal şi contractual sezonieri în agricultură, se are în vedere respectarea legislaţiei muncii atât din Germania, cât din România. Se practică un tarif de referinţă, de 6,05 euro/pe oră. Norme de ordin interior ale firmelor ar permite însă opţiunea între plata tarifară, pe oră, şi cea în acord, în funcţie de cantitatea şi calitatea recoltei individuale. Ultima variantă pare a fi preferată de către unii angajaţi.
Din salariul brut, se operează reţineri: 5% impozit pe venit şi asigurări sociale în proporţie de 20,05%. Angajatorul mai poate încasa bani pentru cazare şi hrana zilnică, în valoare de 10 euro/zi. În instrucţiunile transmise de intermediarul de forţă de muncă, pe lângă avertismentul interdicţiei consumului de alcool, se recomandă viitorilor angajaţi din România să-şi ia cu ei „ceva de acoperit capul, cizme de cauciuc, echipamentul de muncă (mai ales îmbrăcăminte de ploaie), îmbrăcăminte călduroasă, aşternuturi şi prosoape“.
Pe lângă această dotare proprie, la rubrica „IMPORTANT“ se precizează aducerea la purtător de: „Unguent de iod, leucoplast, unguent împotriva ţânţarilor, alte medicamente“. Prin urmare, hainele de lucru şi o medicaţie de tip strict profesional nu par a fi asigurate de angajator. Cetăţenii rezidenţi în Germania primesc înlesniri fiscale prin evidenţierea în declaraţia anuală de venituri a acestor cheltuieli, ce ţin de prestarea muncii. Sezonierii români par să rămână cu acest ban scos din buzunar, ca irecuperabil.  
Durata contractelor pentru sezonieri nu poate depăşi şase luni, într-un an calendaristic. Timpul de lucru evidenţiat într-un contract este de 30 de ore, practicate în cinci zile pe săptămână. Condiţia de aprobare a unui contract de sezonier în Germania impusă de Oficiul Forţelor de Muncă este lipsa unei oferte de muncă similare, venită din partea unui cetăţean german sau rezident în Germania sau în spaţiul Schengen. „Noile“ ţări aderate la UE, dintre care face parte şi România, nu se bucură încă de liberalizarea completă a pieţei muncii din Germania.

de Dani Rockhoff HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII