Gheorghe Cartianu, realizatorul primelor legături cu radiorelee din ţară

Mulţi dintre noi am aşteptat trenul într-o staţie de metrou din Bucureşti. Când călătoreşti, timpul are altă valoare, aşa că fiecare dintre noi s-a uitat la ceasul din staţiile de metrou din Bucureşti ca să ştie când a plecat ultimul tren. Ceasurile din staţiile metroului bucureştean funcţionează încă de la darea în funcţiune a acestui mijloc de transport, adică din 1979. Ele au fost concepute de Gheorghe Cartianu, inginer, profesor, inventator, cercetător şi creator de şcoală în domeniul radiocomunicaţiilor. În plus, un om sensibil faţă de colaboratorii săi, un om cu o cultură vastă, care declara: „A nu fi atent la artă, la literatură, pentru că eşti inginer, e o mare eroare. Te transformi într-o maşină, devii un robot lipsit de sensibilitate“.

Date din biografie

Gheorghe Cartianu s-a născut pe 8 august 1907, în comuna Borca, situată pe malul râului Bistriţa, judeţul Neamţ. Tatăl său, Ioan Cartianu, a fost inginer silvic, iar mama sa, Eufrosina, casnică, era o femeie cultă. Urmează şcoala primară în comuna Dubrovăţ, judeţul Iaşi, iar liceul, în Bacău. Ca elev, a fost colaborator la Gazeta Matematică. Admirator al lui Proust, a citit multă literatură franceză. A luat lecţii de pian şi vioară, dezvoltându-şi aptitudinile native pentru muzică. A dovedit, încă din acea vreme, spirit inventiv şi aplicativ, construind, cu fratele său, Paul, un planor şi un aparat de radiorecepţie cu lămpi. Desigur, o realizare remarcabilă pentru vremea aceea.
În 1926, a terminat liceul, ca absolvent de onoare, şi s-a înscris la Şcoala Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Electromecanică. Paralel cu studiile politehnice, le-a urmat şi pe cele de la Facultatea de Matematică, la Universitatea din Bucureşti.

Inginer practician

În 1932, a obţinut licenţa de la ambele facultăţi şi a fost numit inginer la Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni. Între anii 1933-1934, a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti, a staţiei de emisie de la Bod şi a efectuat emisiuni experimentale cu mai multe staţii de emisie. Din 1933, la solicitarea profesorului Ernest Abason, ocupă şi postul de asistent la matematici speciale în Şcoala Politehnică. Profesorul Tudor Tănăsescu îl solicită, apoi, ca asistent la cursul nou-înfiinţat de radiocomunicaţii. Această combinare între rigurozitatea cunoştinţelor teoretice de matematici şi aplicaţiile din tehnica radiocomunicaţiilor a marcat ulterior întreaga sa activitate. Frumuseţea domeniului de radiocomunicaţii îl face ca, începând cu anul 1937, să renunţe la alte activităţi şi să se dedice în exclusivitate activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică sub îndrumarea profesorului Tudor Tănăsescu. Valenţa de bază a acestei activităţi a fost aplicabilitatea rezultatelor cercetărilor şi, de aceea, multe dintre aparatele concepute de el, bazate pe tehnicile radio, au fost utilizate în practica vremii.  

Cadru didactic universitar

În 1948 devine conferenţiar la cursul de radiocomunicaţii, iar din 1952 ocupă postul de profesor şi este numit şef al catedrei de radiocomunicaţii, la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii nou-înfiinţată, unde a activat până la sfârşitul vieţii sale, contribuind la orientarea şi dezvoltarea electronicii şi telecomunicaţiilor ca profesor-manager, aşa cum îl numea, mai târziu, unul dintre discipolii săi, profesoara Adelaida Mateescu.
Devine doctor inginer, în 1968, cu lucrarea „Modulaţia de frecvenţă“, iar din 1970 deţine titlul de doctor docent.
În anul 1940, a formulat noul criteriu de stabilitate a sistemelor electrice liniare şi neliniare, cunoscute, în literatura de specialitate, sub numele „Criteriul Cartianu-Loewe“.

Constructor şi inventator de radioinstalaţii

Gheorghe Cartianu a asistat la apariţia şi aplicarea celor mai importante invenţii în domeniul electronicii şi a adus contribuţii originale la utilizarea acestora în practica curentă, prin perfecţionări, invenţii şi teorii originale.
A construit mai multe staţii de emisie, cu care a efectuat emisiuni experimentale (1933-1939) şi a realizat instalaţii de emisie, de concepţie proprie, cu modulaţie de frecvenţă (1947 – 1950).
În anul 1949, a realizat prima legătură cu radiorelee din ţară, între studiourile din Bucureşti şi staţia de emisie Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, după o concepţie originală. Din Tâncăbeşti, efectua emisiuni şi recepţii de radiodifuziune, pe unde ultrascurte, cu modulaţie de frecvenţă, demonstrând superioritatea acestora faţă de modulaţia de amplitudine. Au fost primele experimentări de radiodifuziune HF (High Fidelity) din România.
A inventat o instalaţie de emisie-recepţie pentru legături bilaterale radiotelex şi primul sistem din lume, de comunicaţie bilaterală, pentru galerii de mină (1970). A primit Medalia de aur, la Nürnberg, în 1969, pentru invenţia „Procedeu de transmitere a semnalelor în bandă largă“.
Una dintre ultimele preocupări ale sale a fost transmiterea orei exacte, prin radio şi prin fir, cu afişare digitală. O concretizare practică o constituie ceasurile de la Metroul din Bucureşti – atât cele care arată ora exactă, cât şi cele care măsoară intervalele de timp la care se succed trenurile.

Un creator de şcoală

Este creatorul şcolii româneşti de radiotehnică şi radiocomunicaţii.             
A stimulat abordarea de noi domenii de cercetare, cum ar fi: stabilitatea sistemelor electrice, modulaţia de frecvenţă, sinteza circuitelor, transmisiuni de date, procese informaţionale în organismele vii.
A scris zece cărţi de referinţă în domeniu, printre care „Modulaţia de frecvenţă“ (1958), „Bazele radiotehnicii“ (1962), „Sinteza în domeniul frecvenţă“ (1974). „Modulaţia de frecvenţă“ a fost tradusă şi publicată în Franţa, Rusia, Ungaria.
A fost redactor al revistei Telecomunicaţii în perioada 1956-1974.

Din viaţa de zi cu zi

În 1930 s-a căsătorit cu Ana Tomescu, asistentă de limba engleză la Universitatea Bucureşti. Iată ce a scris doamna Cartianu despre căsnicia lor: „…Am trăit o viaţă întreagă ca doi studenţi, fiecare cu locul şi preocupările sale, cu lucruri simple, mărginindu-se la membrii familiei, prietenii din tinereţe şi colegii de profesie. În dialogul nostru interdisciplinar, îmi vorbea adesea despre proiecte şi căutări ştiinţifice, ceea ce îi deschidea perspectiva voiajului imaginar al unui veşnic tânăr căutător în lumea cunoaşterii“.