Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

S-a votat: peste 800 de oameni pleacă acasă
Noile organigrame ale instituţiilor din administraţia publică locală, cu excepţia a două regii autonome, au fost aprobate ieri în şedinţa ordinară a consiliului local municipal. După aplicarea OUG nr. 63 de modificare a Legii finanţelor publice, în total va trebui să rămână fără loc de muncă 809 oameni, grosul fiind „asigurat“ de Serviciul Public de Salubritate Craiova, cu 339 de angajaţi, Poliţia Comunitară, cu 219 oameni, şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL), cu 134 de persoane. Ceilalţi viitori şomeri sunt de la instituţiile de cultură şi sport, Serviciul Public Local de Evidenţă a Persoanelor, aparatul propriu al Primăriei Craiova. Nu şi-au depus încă noile organigrame Regia Autonomă de Transport Craiova şi Regia Autonomă de Termoficare Craiova, unde sunt, de asemenea, preconizate concedieri. Angajaţii de la Salubritate vor primi la plecare două salarii, conform contractului colectiv de muncă, a precizat directorul Salubrităţii, Sorin Ciobanu. La RAADPFL se discută încă pe marginea procedurii de desfacere a contractelor de muncă. Probabil, disponibilizaţii vor primi 25% din salariul lunar, este de părere directorul unităţii, Ion Petre.
ClickNews

8,3% dintre angajaţii români sunt în Oltenia
Chiar dacă numărul şomerilor din Oltenia se apropie vertiginos de 100.000, efectivul salariaţilor din regiune reprezintă 8,3% din angajaţii din România. Mai mult de jumătate dintre ei sunt concentraţi în judeţele Dolj şi Vâlcea. „La sfârşitul lunii mai 2010, efectivul salariaţilor din economia Regiunii de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia a fost de aproximativ 387.000 de persoane (cu 8% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut). Din totalul salariaţilor, 54,9% îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor, 43,2% în industrie şi construcţii şi doar 1,9% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit“, a declarat Mariana Tănase, directorul executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Dolj. În ceea ce priveşte rata şomajului în Oltenia, aceasta a ajuns la 10,4%, peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional (7,7%). În teritoriu, cea mai mare pondere a şomerilor a fost deţinută de judeţul Dolj (36,1%), urmat de Gorj (17,3%), Mehedinţi (16,5%), Olt (15,8%) şi Vâlcea (14,3%).
Click News

Rabie la Godineşti
În comuna gorjeană Godineşti, inspectorii sanitar-veterinari au descoperit un focar de rabie, după ce o vacă şi un cal au murit. La sfârşitul acestei săptămâni, la Godineşti nu va mai fi organizat concursul Miss Cabalina. Reprezentanţii Primăriei Godineşti au anunţat că în cadrul Festivalului Tineretului de duminică nu va mai avea loc concursul de miss şi mister pentru cai. După ce doi ani la rând în care cei mai frumoşi cai au fost admiraţi de oameni din întreaga ţară în urma defilărilor de la Godineşti, anul acesta privitorii vor fi privaţi de acest spectacol.  „A fost rabie la noi în comună, iar Direcţia Veterinară a instituit carantină pe o perioadă de trei luni şi nu am putut să mai organizăm acest concurs. Au murit vaca şi calul unor săteni, în două gospodării şi, neavând siguranţa că vom fi acceptaţi, am renunţat la cea de-a treia ediţie, de anul acesta“, a declarat Gheorghe Corbeanu, primarul din Godineşti. Anul trecut, Miss Cabalina Godineşti 2009 a fost câştigat de calul Hotelko, proprietatea lui Tiberiu Covaks din Covasna. Cei 25 de cai, numai exemplare de rasă, au fost aduşi din Sibiu, Covasna şi Gorj.
Eugen MĂRUŢĂ

Exit mobile version