Scuzele – poarta imaginară spre restabilirea relaţiilor

De multe ori, un simplu „îmi pare rău“ poate reuşi să detensioneze o relaţie. Pentru unele persoane, absenţa acestor cuvinte iese în evidenţă la fel de tare ca o durere în corp. Adesea, cei care ofensează nu îşi dau seama că au omis „câteva cuvinte magice“, dar cu siguranţă cei care ascultă aşteaptă apariţia lor. Există mai multe limbaje ale scuzelor, însă se ştie că acestea iau naştere în pântecul regretului. Regretăm durerea pe care am cauzat-o, dezamăgirea, neplăcerile, trădarea încrederii. Regretul se concentrează asupra a ceea ce oamenii au făcut sau a ceea ce nu au reuşit să facă şi asupra felului în care respectiva persoană a fost afectată de aceste fapte. De aceea, cel ofensat poate avea sentimente neplăcute, dureroase şi doreşte o dovadă de un fel sau altul că vă daţi seama că l-aţi făcut să sufere.
Modul în care ne cerem scuze este foarte important. În primul rând, limbajul corpului nu trebuie să fie diferit de cuvintele pe care le spunem dacă vrem ca persoana ofensată să creadă în sinceritatea noastră. De asemenea, o scuză poate avea un impact mai puternic când este cerută pentru ceva anume. De exemplu, putem spune „îmi pare rău pentru…“ şi apoi să spunem clar ce anume regretăm. Când suntem precişi în scuzele noastre, comunicăm persoanei ofensate că înţelegem cât de mult am jignit-o. Cu cât putem oferi mai multe detalii, cu atât mai bine.
Exprimarea regretului sincer nu ar trebui să manipuleze cealaltă persoană, încercând să facă acelaşi lucru. Există cinci limbaje ale scuzelor: exprimarea regretului, acceptarea responsabilităţii, îndreptarea greşelii, angajamentul sincer şi solicitarea iertării.
O declaraţie de regret poate suna în următorul fel, în cazul în care vi s-a promis un serviciu de care nu aţi beneficiat: „Îmi pare rău că de această dată compania noastră a comis o greşeală!“, „Mă simt foarte rău că te-am dezamăgit. Ar fi trebuit să fiu mai atent. Îmi pare rău că ţi-am cauzat atât de multă durere“.
Adulţii maturi învaţă să accepte responsabilitatea pentru acţiunile lor, în timp ce adulţii imaturi continuă cu fanteziile lor din copilărie şi au tendinţa de a da vina pe alţii pentru greşelile lor. Puţine lucruri sunt mai puternice decât a avea înţelepciunea şi puterea de a admite că s-a făcut o greşeală, după care urmează îndreptarea lucrurilor.
O declaraţie de acceptare a responsabilităţii poate suna astfel: „Am repetat o greşeală pe care o mai discutaserăm înainte, chiar am dat-o rău în bară, ştiu că a fost vina mea“, „Ştiu că ceea ce am făcut este greşit, ar fi trebuit să gândesc înainte să acţionez. Aş putea încerca să îmi găsesc justificări, însă nu am nici o scuză!“.
Ideea de „a îndrepta lucrurile, de a compensa pentru o greşeală“ este adânc înrădăcinată în psihicul uman şi, de asemenea, în sistemul nostru de justiţie. Relaţiile noastre interumane sunt influenţate de această idee fundamentală. De multe ori, atunci când cineva comite o nedreptate trebuie să „plătească“ pentru ea.
În contrast, în sfera privată a familiei şi a altor relaţii, dorinţa noastră de restituire este aproape întotdeauna bazată pe nevoia de dragoste. După ce suntem răniţi avem nevoie de reasigurarea că persoana care ne-a rănit încă ne iubeşte. Scuzele veritabile vor fi întotdeauna însoţite de o dorinţă de a repara nedreptăţile comise, de a te recompensa pentru stricăciunile făcute, de a-l asigura pe celălalt că ţii cu adevărat la el. Din declaraţiile de restituţie putem aminti: „Ce pot să fac pentru a îndrepta ceea ce am greşit? Nu mă simt bine doar să spun «îmi pare rău», vreau să mă revanşez pentru ceea ce am făcut. Ce ai considera potrivit?“.
„Ştiu că te-am făcut să suferi foarte mult şi vreau să mă recompensez într-un fel pentru durerea pe care ţi-am creat-o. Îmi poţi face o sugestie?!“.
Majoritatea oamenilor nu se aşteaptă la perfecţiune după ce ne cerem scuze, dar se aşteaptă să vadă efortul de schimbare. Invitarea persoanei ofensate să vă ajute să puneţi la punct un plan de schimbare este probabil cel mai bun fel de a arăta într-un mod eficient regretul.
Putem spune, de exemplu: „Cum aş putea să îţi spun acest lucru într-un mod diferit ca să nu pară o critică? Ştiu că ceea ce fac nu este de ajutor, ce ai vrea să schimb pentru a fi mai bine pentru tine?“.
Foarte importantă este iertarea. Solicitarea iertării demonstrează pentru unii oameni că doresc să restabilească pe deplin relaţia. Aceasta arată că sunt dispuşi să pună viitorul relaţiei în mâinile persoanei ofensate, însă uneori oamenilor le este teamă să-şi ceară iertare. De multe ori le este teamă să piardă controlul sau să fie respinşi. Alteori le este teamă de eşec, deoarece a  admite propriile greşeli poate fi similar cu a admite că au eşuat faţă de o anumită persoană sau că au eşuat în convingerile lor morale.
Iertarea are puterea de a reînnoi viaţa unei relaţii. Cu iertare, relaţiile au potenţialul de a deveni înfloritoare şi de a îmbogăţi vieţile oamenilor implicaţi.
Atunci când sunteţi dispuşi să vă cereţi scuze pentru greşeala voastră, deschideţi uşa posibilităţii de a reface relaţiile de toate felurile şi de a detensiona relaţiile, cât şi de a aduce liniştea şi calmitatea pe acest palier în vieţile ambelor părţi implicate.