10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjI-a lovit trenul şi au scăpat cu viaţă

I-a lovit trenul şi au scăpat cu viaţă

Trei tineri din judeţul Gorj au trecut vineri seară prin faţa morţii, dar au scăpat doar cu câteva zgârieturi şi o sperietură zdravănă. Maşina în care se aflau a fost lovită la o trecere de cale ferată de un tren rapid care se deplasa pe ruta Drobeta Turnu Severin – Bucureşti.
Din fericire pentru cei trei tineri, trenul nu apucase să prindă o viteză prea mare, iar maşina a fost lovită doar în partea din faţă, altfel s-ar fi întâmplat o tragedie. La faţa locului a intervenit şi un echipaj de pe Ambulanţă, însă gorjenii au mers singuri la spital cu o maşină particulară şi nici nu a fost nevoie de internare.
„Am intervenit la un accident pe strada Portului din Drobeta Turnu Severin pentru acordarea primului ajutor la trei victime a căror maşină a fost lovită de un tren. La faţa locului nu am găsit nici una dintre ele, deoarece au mers la spital cu o maşină particulară, nefiind nevoie de internare şi îngrijiri urgente“, a declarat Minodora Popescu, medic SJA Mehedinţi.
Şoferul s-a ales cu dosar pentru vătămare corporală din culpă şi va primi şi o sancţiune pentru nerespectarea semnelor de circulaţie la trecerea căii ferate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU