20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAnchetă la Liceul Teologic Târgu Jiu

Anchetă la Liceul Teologic Târgu Jiu

Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor anchetează felul în care a fost achiziţionată, în 2008, mobila din camerele căminului de elevi al Liceului Teologic Târgu Jiu, în valoare de 80.000 de lei. Potrivit lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, oamenii legii au deschis două anchete la Liceul Teologic. Prima vizează plângerile primite la sediul poliţiei de la 30 de elevi care nu şi-au primit bursele de studiu, în ciuda faptului că pe statele de plată apar semnăturile lor. Elevii spun că acele semnături sunt false. Suma de bani pe care elevii trebuia să o primească pentru primul semestru din clasa a XII-a este de 3.100 de lei.
„S-au primit mai multe plângeri de la elevi ai acestei instituţii de învăţământ. Aceste plângeri fac obiectul unui dosar penal aflat în lucru la Serviciul pentru Investigarea de Fraudelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Obiectul celei de-a doua anchete de la Liceul Teologic este felul în care a fost achiziţionată mobila din camerele căminului instituţiei de învăţământ.
„Factura pentru mobilierul din cămin este de 80.000 de lei, din care au fost plătiţi jumătate. Un scaun a costat peste 100 de lei, fără TVA. Alte şcoli au cumpărat aceleaşi scaune cu 40 de lei. Legal, trebuia să existe licitaţie pentru a fi o alegere bună a produselor la un preţ convenabil. Firma de mobilă ne-a dat în judecată şi sunt la un pas să ne blocheze conturile şi nu mai am bani pentru salariile profesorilor“, a afirmat Gheorghe Benegui, directorul Licelui Teologic. Poliţia investighează această achiziţie.
„Serviciul de Investigare a Fraudelor efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de articolul 77, care reglementează finanţele publice locale, respectiv angajare de cheltuieli din buget peste limita creditelor bugetare aprobate“, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU