Gheorghe Lazăr, fondatorul învăţământului în limba română

Despre şcoală, despre reformarea şcolii se vorbeşte şi se scrie mult azi. Slujtorii şcolii de azi aplică soluţii sugerate sau impuse. În vremea fanarioţilor, învăţământul se făcea în limba greacă, era accesibil numai celor cu dare de mână, iar cei ce deţineau puterea imitau tot ceea ce era străin. Acestea erau condiţiile când, un ardelean, Gheorghe Lazăr, a întemeiat învăţământul cu predare în limba noastră.

Pe drumul studiului

Gheorghe Lazăr s-a născut pe 5 iunie 1779, în localitatea Avrig, situată la 25 km de Sibiu, mergând înspre Braşov, şi atestată documentar încă din 1364. Părinţii săi, Gheorghe şi Mărie Lăzăroaie, ţărani înstăriţi, voiau ca fiul lor să devină preot în sat, aşa cum doreau mulţi săteni din acea vreme. Avea nouă ani când a început Şcoala primară în Avrig, avându-l ca dascăl pe Ioan Barac, cu care a păstrat legătura mulţi ani. S-a dovedit un elev eminent, aşa că învăţătorul şi preotul din sat, Ioan Racotă, îl îndeamnă să continue învăţătura la Gimnaziul Piariştilor din Cluj, pe care l-a absolvit în 1806. Doar în primul an a obţinut calificativul bine, apoi a fost declarat în fiecare an „eminent“. Menţionez că Ordinul piarist este un ordin călugăresc romano-catolic înfiinţat cu scopul de a educa tineretul în spirit religios. Şcoala piaristă din Cluj a fost înfiinţată pe 7 iunie 1776. În a doua parte a studiilor, numite şi gimnaziul superior, şi-a îndreptat atenţia în special asupra filozofiei şi dreptului. Pentru a se întreţine a dat lecţii particulare fiului unei familii de intelectuali din Cluj, Gyulay Khun. Aici a avut acces la o bibliotecă bogată, dar a întâlnit şi alţi intelectuali ai vremii, printre care Samuel Crişianul, profesor de logică. Datorită condiţiilor materiale, aproape doi ani, între 1801 şi 1802, a studiat la Gimnaziul Piariştilor din Sibiu, perioadă în care Consistoriul din Sibiu, având în vedere calităţile sale, l-a selecţionat pentru a deveni propovăduitor al catolicismului. După absolvirea gimnaziului a primit o bursă de 200 de florini pe an şi a plecat la Viena pentru a studia teologia cu cei mai renumiţi  profesori.
Spiritul său analitic l-a îndepărtat de şcoala religioasă rigidă şi l-a îndreptat spre studiul laic al filozofiei, istoriei şi matematicii. În perioada 1806-1809, când Austria a fost ocupată de armatele lui Napoleon I, Gheorghe Lazăr a lucrat ca topograf pentru acesta alături de alţi studenţi concentraţi. Cunoştinţele şi experienţa dobândite atunci i-au fost de mare folos mai târziu pentru a-şi câştiga existenţa, iar mai apoi, la pregătirea topografilor din Ţara Românească.
La Viena a publicat mai multe articole cu caracter pedagogic, în care îşi expune concepţiile privind cugetarea liberă şi admiraţia pentru valorile enciclopedice, pentru concepţiile democratice. Această schimbare de atitudine a lui Gheorghe Lazăr i-a determinat pe susţinătorii săi din Consistoriul din Sibiu să nu-i mai acorde încrederea pentru a ocupa un post de preot. A funcţionat, timp de patru ani, între 1811 şi 1815, ca profesor la o şcoală elementară de teologie din Sibiu, cu un salariu de mizerie, de 300 de florini pe an, venit pe care l-a avut şi ca student la Viena. A încercat să tipărească unele lucrări cu caracter educativ, dar a fost împiedicat. Ca urmare a mai multor nedreptăţi care i s-au făcut, inclusiv evacuarea din locuinţa primită în cadrul şcolii, pleacă în Ţara Românească.

Activitatea didactică

La recomandarea fostului său învăţător din sat, Ioan Barac, stabilit între timp la Braşov, este primit de logofeteasa Cantica Bărcăneasa ca învăţător particular pentru fiii săi. Îl suie în caleaşca sa şi îl trece munţii în Ţara Românească, bazându-se şi pe faptul că era rudă cu Grigorie Dimitrie Ghica, devenit ulterior Domn al Ţării Româneşti.
A lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu, care avea şi atribuţii privind coordonarea şcolilor din Ţara Românească. Împreună cu Iordache Golescu, cu Ioan Văcărăscu, cu mitropolitul Dionisie au pus la punct un plan amplu de organizare a şcolii pe trei grade, începând cu şcoala primară, apoi învăţământul mediu şi continuând cu învăţământul superior, universitar. Datorită reputaţiei de inginer şi geometru pe care şi-o câştigase în capitala ţării, Gheorghe Lazăr are şansa „să prezinte personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa Domnitorului şi în faţa dascălilor de la Academia grecească din Schitul Măgureanului, planul său de organizare a unei Academii cu ştiinţe în limba română, cuprinzând şcolari de la cei «de tot neştiutori» până la matematicieni virtuoşi, filozofi şi jurişti….“
Divanul ţării a discutat acest plan aproape trei luni, dar pe 6 martie 1818 a aprobat planul propus de Gheorghe Lazăr.

O mână întinsă copiilor nevoiaşi

La 24 martie 1818, a început activitatea didactică cu predare în limba română la Şcoala de inginerie hotarnică românească. Localul, fostele chilii ale Mănăstirii Sf. Sava, deşi situat în centrul Bucureştiului, era impropriu pentru o şcoală. Elevii acestei instituţii erau copiii micilor meseriaşi şi ai târgoveţilor. Cei cu dare de mână mergeau în continuare la şcolile greceşti.
Gheorghe Lazăr a elaborat mai multe manuale prin care a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. Se aminteşte „Aritmetica matematicească“ şi „Trigonometria cea dreaptă“, adică trigonometria plană. I s-au alăturat şi alţi cărturari: Eufrosin Poteca, Ion Eliade Rădulescu. A introdus discipline noi precum geometria, filosofia, geografia, gramatica.
Scriind noile manuale, prin traducerea sau compilarea celor utilizate în Europa, Gheorghe Lazăr a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română. Termeni precum adunare, scădere, înmulţire, împărţire, latură, triunghi, sin, cosin, punct, linie, poligon, trapez au fost introduşi de Gheorghe Lazăr şi îşi păstrează forma şi azi. Desigur, alţi termeni au suferit schimbări radicale, alţii s-au pierdut în timp, aşa cum se întâmplă, de altfel, şi astăzi.
În felul acesta, Gheorghe Lazăr a demonstrat că limba română poate fi folosită pentru a transmite cunoştinţe de bază, cunoştinţe inginereşti, dar şi cunoştinţe de filozofie, disciplină considerată, la vremea respectivă, piatra de încercare a unei limbi superioare care poate fi folosită în învăţământul universitar. Până la înfiinţarea şcolii de la Sf. Sava, numită de Gheorghe Lazăr „Academia cu ştiinţe“, filozofia era predată numai în limba greacă la Academiile domneşti la care nu aveau acces decât cei privilegiaţi.
În primăvara anului 1823 s-a îmbolnăvit şi a simţit că nu mai are mult de trăit, aşa că l-a chemat pe fratele său, Onea – numit şi Oancea, să vină cu căruţa la Bucureşti şi să-l readucă în satul lor, Avrig. După câteva luni, la 17 septembrie 1823, s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe, nu departe de casa în care s-a născut. Avea 44 de ani. Pe cruce este gravat un epitaf scris de Gheorghe Lazăr: „Cititorule, Ce eşti am fost, Ce sunt vei fi, Găteşte-te dar“.
După 63 de ani de la moartea sa, în 1886, au fost amplasate în Bucureşti o statuie a lui Gheorghe Lazăr şi un bust în Avrig, localitatea în care s-a născut, iar în 1973 a fost amplasat şi la Sibiu un bust din bronz.