10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedici de familie cu permise de conducere a calculatorului

Medici de familie cu permise de conducere a calculatorului

Ieri a avut loc conferinţa finală a unui proiect finanţat din fonduri europene în cadrul căruia aproximativ 160 de medici de familie doljeni s-au instruit în utilizarea calculatorului.
Proiectul intitulat „Un pas spre informatizare în medicina de familie“ din cadrul programului pentru dezvoltarea resurselor umane a fost iniţiat de Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Craiova, în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Medicina de Familie (ANMG) – Filiala Dolj. Beneficiarii proiectului cu finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, respectiv medicii de familie doljeni, s-au instruit timp de şase luni în utilizarea calculatorului prin intermediul cursurilor ECDL EqualSkill.
ECDL este cel mai răspândit program de aceste gen din Europa, în urma căruia un cursant poate obţine un permis european de conducere a calculatorului.
„Fondurile europene reprezintă o şansă foarte mare nu doar pentru beneficiarii finali ai unui proiect, dar şi pentru centrele de formare, care se pot dezvolta şi îşi pot îmbunătăţi activitatea“, a declarat Sergiu Vulc, reprezentantul zonal al ECDL România în cadrul conferinţei finale a proiectului, organizată în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj.
Despre impactul şi rezultatele pe care le-a avut proiectul, preşedinta ANMG Dolj, Mirela Profir, a declarat că „a fost un pas de început foarte bun pentru mulţi dintre colegii noştri şi ne bucurăm de această oportunitate deorece calculatorul reprezintă un ajutor de nepreţuit şi în activitatea noastră“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII