CJ Gorj nu vrea să preia spitalele cu tot cu datorii

Autori


Şefii Consiliului Judeţean (CJ) Gorj sunt de acord să preia în administrare spitalele, dar fără datoriile de zeci de milioane de lei. Administraţia judeţului se teme că va fi acţionată în instanţă de furnizorii unităţilor spitaliceşti şi astfel Consiliul Judeţean va fi nevoit să achite şi datoriile istorice.

Conducerea Consiliului Judeţean Gorj nu vrea să preia spitalele cu datorii cu tot. Potrivit noilor reglementări în ceea ce priveşte descentralizarea, spitalele urmează să treacă în directa administrare a Consiliului Judeţean, precum şi a primăriilor pe raza cărora există unităţi spitaliceşti. Astfel, în judeţul Gorj, Consiliul Judeţean va prelua în administrare Spitalul de Urgenţă de la Târgu Jiu şi Spitalul TBC de la Dobriţa. La rândul ei, Primăria Târgu Jiu va primi Spitalul Judeţean, iar spitalele din Motru, Novaci, Bumbeşti Jiu, Rovinari, Târgu Cărbuneşti şi Turceni vor trece în subordinea consiliilor locale din respectivele localităţi. În condiţiile actualei legi, autorităţile locale vor prelua nu numai spitalele, ci şi datoriile pe care acestea le au la utilităţi sau către diverşi beneficiari. Această situaţie generează deja nemulţumiri atât în rândul primarilor, cât şi la nivelul Consiliului Judeţean Gorj.

Vor protocol clar

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, susţine că respectă legea, dar că nu va fi de acord să preia spitalele cu tot cu datorii. În prezent, Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu ce urmează să treacă în administrarea instituţiei conduse de Ion Călinoiu are datorii de 7 milioane de lei, din care 4 milioane de lei reprezintă debite istorice. De asemenea, Spitalul TBC de la Dobriţa are debite de 1,5 milioane de lei, din care datoria istorică este de 1,2 milioane de lei. „Suntem de acord cu descentralizarea şi cu preluarea spitalelor de către autorităţile locale, dar vrem ca aceste lucruri să se producă în condiţii foarte clare. Patrimoniul spitalelor era oricum trecut în administrarea autorităţilor judeţene şi locale prin Legea 203. Noi, în 90 de zile, trebuie să achităm datoriile către beneficiari. Dacă nu vom face acest lucru vom fi daţi în judecată. Nu vrem să fim parte în procese, ci ministerul sănătăţii să fie. Legea nu rezolvă în mod corespunzător această trecere a spitalelor către administraţia locală. Noi nu vrem să le preluăm cu tot cu datorii. Legea nu reglementează clar relaţia autorităţii locale cu CAS. Dacă banii merg tot la Bucureşti şi nu sunt administraţi la nivel local nu am rezolvat nimic. O să ajungem la blocarea activităţii şi să fie mai rău decât acum. Primarii nu ştiu cum o să procedeze. Furnizorii abia aşteaptă să ne dea în judecată. Noi putem să mai reducem din cheltuielile materiale, dar de unde vom avea bani să plătim aceste datorii? Ne vom spune clar punctul de vedere când vom discuta pe marginea protocoalelor ce trebuiesc încheiate“, a menţionat Ion Călinoiu.


Managementul, la analizat

 

Consiliul Judeţean Gorj va analiza modul în care a fost gestionat Spitalul Judeţean condus în prezent de Gheorghe Neaţă, numit în urmă cu trei luni de zile la şefia instituţiei, cu sprijin de la PDL. Chiar dacă îşi va păstra funcţia în urma verificărilor efectuate de viitorul administrator al Spitalului Judeţean, în prezent se pune în discuţie o eventuală stare de incompatibilitate a directorului Gheorghe Neaţă. Acesta este şi consilier judeţean, iar instituţia la care lucrează ca director va trece în subordinea instituţiei unde activează în calitate de ales judeţean. În condiţiile în care unitatea spitalicească va fi preluată, şefii Consiliului Judeţean declară că iau în calcul externalizarea unor servicii, cum ar fi spălătoria, cantina şi chiar managementul unităţii.  



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 17 iunie 2010

Actualitate

» Craiova bordurată
» 2,2 milioane de lei pentru panouri solare
» Dinel Staicu, suspendat din funcţia de preşedinte al SIF Oltenia
» Un român a murit şi alţi doi au fost grav răniţi într-un accident în Bulgaria
» Glăvan, cercetat de Investigarea Fraudelor
» Firmele de construcţii dau în judecată primăriile pentru lucrările neachitate
» Dinel, puşcărie pe bani grei
» Comisia de învăţământ a Senatului propune învăţământ obligatoriu de 11 clase sau până la 18 ani
» Tir cu calorifere, încărcat cu… tutun

Local

» Depăşire fatală
» Percheziţii la palestinieni
» Arestări pentru infracţiuni cu carduri la nivel internaţional
» Proprietar în stare gravă după explozia apartamentului
» Grupul Roşianu, turnat de concurenţă
» Medici de familie cu permise de conducere a calculatorului
» Saună în saloanele Spitalului Judeţean din Turnu Severin
» Contex de vară, un târg cu preţuri de producător

Dolj

» Încălţăminte şi haine contrafăcute descoperite în vamă
» Protest pe macara
» Elevii pot să se distreze în Tabăra Săcelu

Gorj

» A furat bijuteriile unei tinere
» CJ Gorj nu vrea să preia spitalele cu tot cu datorii
» Două proiecte cu finanţare europeană pentru Gorj

Sport

» Ţicleni şi Sopot rămân la judeţ
» Stanca şi Păcurar, la Steaua
» Lansare de carte la Corabia
» De ce n-a venit Piţi
» Pandurul Cardoso, spre Universitatea
» Bute nu şi-a pierdut speranţa
» Stejarii au surclasat Argentina
» Tecău, Copil şi Gârd, victorioşi
» Kuzneţova, mai bună ca Sorana
» Dulgheru, Halep şi Niculescu au confirmat
» Încă o şansă de promovare
» Elveţienii au calmat „Furia roşie“
» Trei puncte pentru Chile
» Franţa caută primul succes la CM

Bani & Afaceri

» SIF 5, imună la condamnarea lui Staicu
» Investiţie de peste un milion de euro pentru aderarea la spaţiul Schengen
» Reţete de cheltuit corect fondurile
» Ultimul meu clopoţel
» Misiune contracronometru – SMURD

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Ridurile, o amintire!
» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei

Opinii

» Nervii domnului Iliescu

Top