11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCăpşunele au fost sărbătorite la Polovragi

Căpşunele au fost sărbătorite la Polovragi

Sărbătoarea căpşunului sau Ziua Căpşunelor a fost marcată şi în acest an, în comuna Polovragi din judeţul Gorj, de o expoziţie cu cele mai mari şi mai frumoase căpşune cultivate de localnici, renumiţi în producţia acestui fruct.

În comuna gorjeană Polovragi a fost sărbătorită Ziua Căpşunelor, în cadrul acţiunii având loc şi expoziţii de produse şi utilaje agricole. Manifestarea, organizată de Camera Agricolă Judeţeană Gorj, a cuprins, pe lângă simpozionul despre cultivarea căpşunelor, şi o expoziţie a celor mai frumoase fructe, la care au participat zeci de cultivatori din Polovragi, dar şi din alte localităţi gorjene.
„Ca în fiecare an, va fi constituit un juriu care va gusta şi va verifica fructele fiecărui participant. Ţăranii cu cele mai mari şi mai frumoase căpşune vor primi diplome. Producătorul cu cele mai mari şi mai frumoase fructe va primi 500 de lei. Aici este o tradiţie respectată de zeci de ani: cultivarea şi preţuirea căpşunului. Cei prezenţi la eveniment vor avea posibilitatea să viziteze loturile demonstrative de căpşun din zonă“, a spus Ion Ciocioi, preşedintele Camerei Agricole Judeţene Gorj din cadrul consiliului judeţean. Între orele 11.00 şi 12.00, cei prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să viziteze loturile demonstrative de căpşun din zonă.

Cultivarea căpşunelor, o tradiţie

Cultivarea căpşunelor are o tradiţie veche în agricultura gorjeană, cu precădere în zona de nord a judeţului. Cei peste 300 de cultivatori asigură fructe pentru numeroase pieţe de desfacere din ţară. Majoritatea localnicilor cultivă căpşune, iar mulţi trăiesc de pe urma acestei afaceri.
„80% dintre locuitori cultivă căpşune. Comuna Polovragi deţine una dintre cele mai mari suprafeţe de căpşuni din Oltenia, peste 200 de hectare, sute dintre localnici trăind de pe urma acestor fructe. Cultivatorii din Polovragi asigură fructe pe numeroase pieţe de desfacere din România. Sunt sute de hectare cultivate cu căpşune. Fiecare cetăţean al comunei are în curte căpşune, pe care le vinde sau le consumă în casă. Pe lângă cultivarea căpşunelor, locuitorii din Polovragi se mai ocupă de creşterea animalelor şi de agricultură. Suntem o comună bogată şi cu oameni muncitori“, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul localităţii Polovragi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII