11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMorega a demisionat din PNL

Morega a demisionat din PNL

Deputatul de Gorj, Dan Ilie Morega, şi-a dat ieri demisia din PNL şi s-a alăturat grupului parlamentarilor independenţi.
Într-o conferinţă de presă organizată la Bucureşti, Dan Ilie Morega a spus că atât el, cât şi alţi colegi ai săi şi-au pierdut speranţa în oamenii politici. „Starea jalnică în care a ajuns poporul român, ţara, după 20 de ani, este cauzată în primul rând de clasa politică majoritară care a format guvernele succesive. Guvernele României sunt vinovate de distrugerea domeniilor de importanţă naţională. Vinovaţi pentru distrugerea sistemului energetic sunt doi oameni care au condus ministerul, au fărâmiţat sistemul energetic şi l-au vândut pe te miri ce, respectiv Radu Berceanu şi Dan Ioan Popescu“, a declarat Dan Ilie Morega, fost membru al PCR şi care şi-a făcut o profesie din schimbarea partidelor doar pentru a rămâne la putere.  

Rămăsese fără sprijin

Parlamentarul de Gorj conducea interimar PNL Gorj şi îşi pierduse în ultima perioadă susţinerea din partea liderilor de la centru. Semnalul că Dan Ilie Morega nu mai era dorit la liberali a fost dat de decizia Organizaţiei Centrale de a amâna alegerile în filiala Gorj, programate pentru 5 iunie.
Sfântul de la Padeş, pictat în biserica din localitatea natală, îşi anunţase, de altfel, candidatura pentru un nou mandat, însă ieri a decis să plece definitiv din PNL. Fost membru de frunte al PCR, Morega a trecut după 1990 pe la majoritatea partidelor importante: PDSR, ApR, PSD, PNL Câmpeanu, PRM, PNL. Cu toate că a declarat că va rămâne independent, în ultimele luni, Dan Ilie Morega şi liderul PDL Gorj, Ionel Manţog, au negociat intens încheierea unui protocol de colaborare între liberali şi pedelişti, însă deputatul de Gorj a primit interdicţie din partea şefilor săi politici din Bucureşti. Întâlnirile cu Ionel Manţog au continuat însă şi după ce Dan Ilie Morega a fost avertizat să nu mai negocieze cu pedeliştii.

Nu l-a mai vrut Crin Antonescu

Potrivit unor surse din PNL, Dan Ilie Morega a încercat să îşi salveze scaunul în ultimele zile şi chiar i-a convins pe o parte dintre liderii de la Bucureşti să îi pledeze cauza. Crin Antonescu nu a fost însă de acord ca Dan Ilie Morega să fie menţinut preşedinte interimar în fruntea biroului de conducere al Organizaţiei Judeţene Gorj.
Sfântul de la Padeş a declarat că nu va pleca la nici un partid, urmând ca o perioadă să îşi desfăşoare activitatea la Camera Deputaţilor, ca independent. „Nu am nici o înţelegere cu nici un partid, nici pe bani nu mă duc, nici pe funcţii nu mă duc, nici pe alte avantaje. L-am susţinut pe domnul preşedinte Crin Antonescu, iar la ultimul congres i-am votat echipa împreună cu toţi delegaţii de la Gorj, minus unu. Am crezut că, în afara faptului că e un om cinstit şi bun comunicator, va elimina din partid oportuniştii şi hrăpăreţii“, a adăugat Morega, lider la cheltuieli între deputaţii de Gorj, potrivit statisticii de pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Judecat pentru dare de mită

În acelaşi timp, Dan Ilie Morega este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari de Gorj. Acesta locuieşte într-o vilă la Târgu Jiu, deţine un conac la Baia de Aramă şi mai are, în coproprietate, o casă de vacanţă la Orşova. În patru conturi deţine peste 1,6 milioane de lei şi mai este acţionar sau are părţi sociale la trei firme.
Dan Ilie Morega e trimis în judecată pentru dare de mită într-un dosar în care este judecat şi fostul ministru al muncii, Paul Păcuraru, acuzat de luare de mită. De asemenea, fostul şef al liberalilor din Gorj este judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în celebrul dosar „Bani pentru partid“. În ultimele săptămâni, în mediul politic din judeţul Gorj s-a vorbit despre trecerea lui Dan Ilie Morega la Uniunea Naţională pentru Progresul României, condusă interimar de fostul pesedist Marius Vlaicu.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU