24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalIordache, prefect în locul lui Georgescu?

Iordache, prefect în locul lui Georgescu?

Mişcările de trupe la nivelul partidelor politice şi ameninţarea cu demiterea guvernului prin moţiune de cenzură ar putea duce în perioada următoare la schimbări majore în fruntea prefecturilor din ţară, inclusiv în Dolj. Baloane de săpun sau simple zvonuri dau ca probabilă înlocuirea actualului prefect de Dolj, Eugen Georgescu, cu unul dintre reprezentanţii UNPR, foşti membri de partid transformaţi în independenţi, majoritatea fugari din PSD şi PNL. Întrucât soarta guvernului depinde de adoptarea sau nu a moţiunii de cenzură, voturile parlamentarilor înscrişi în UNPR vor cântări greu. Cum votul trebuie răsplătit cu funcţii la nivel central şi local, se pare că una dintre cerinţele UNPR este aceea de a primi posturi de prefecţi, unul dintre ele fiind cel de la Dolj.

Vizită-surpriză la prefectură

Pe piaţă au circulat mai multe nume de posibili înlocuitori pentru Eugen Georgescu, neconfirmate până acum. Cornel Mondea, fost prefect, în prezent retras din politică, ar fi fost una dintre variante, infirmată însă chiar de el.
„Cu partea politică m-am oprit. Merită să mai intri acum în politică? Mă ocup de nepotul meu, îl învăţ fotbal. Nu m-a contactat nimeni de la UNPR nici să intru în partid, nici să-mi ofere vreo funcţie“, a spus Mondea. Gheorghe Nedelescu, fost viceprimar, în prezent consilier local PSD, ar fi fost altă variantă pentru funcţia de prefect. Nedelescu a negat şi el această posibilitate, dar şi-a declarat interesul pentru funcţia de primar. Acesta a lăsat să se înţeleagă că nu este în relaţii tocmai bune cu anumite persoane din PSD.
„Rămân în PSD ca să nu dau satisfacţie unora. Iau în calcul şi analizez posibilitatea de a candida la Primăria Craiova dacă funcţia va deveni vacantă“, a spus Nedelescu. Din ce postură va face acest lucru? „PSD sau independent. Dacă nu e loc în PSD, candidez independent“, a recunoscut el tranşant. Cum PSD îl pregăteşte pentru bătălia pe primărie pe Mihai Fifor, aflat în graţiile lui Ion Prioteasa şi proaspăt ales preşedinte la PSD Craiova, Nedelescu va candida cel mai probabil, dacă nu se va răzgândi, ca indepedent. În prezent, toate firele pentru funcţia de prefect duc către Sorin Iordache, fost viceprimar al Craiovei, consilier local PSD în prezent. Acesta l-a vizitat miercuri în prefectură pe Eugen Georgescu, aşa, să vadă ce mai face. Întrebat dacă va fi schimbat din funcţie, Georgescu a declarat râzând: „Viaţa e plină de neprevăzut. Poate vizita nu a fost întâmplătoare“, a spus actualul prefect. Sorin Iordache nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima părerea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

26 COMENTARII