5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAmbulanţier, poliţist de ocazie

Ambulanţier, poliţist de ocazie

Şoferul unei ambulanţe a Serviciului de Ambulanţă Gorj a reuşit să prindă un tâlhar, după ce l-a umărit pe acesta şi pe complicele lui cu autospeciala cu semnalele acustice pornite. Evenimentul a avut loc miercuri dimineaţă, pe o stradă din Târgu Jiu, când şoferul de pe ambulanţă a văzut cum doi tineri au sustras geanta unei femei. Deşi avea în autospecială un pacient ce trebuia transportat la dializă, ambulanţierul, originar din localitatea Bumbeşti Jiu, a pornit în urmărirea celor doi tâlhari. Bărbatul i-a urmărit aproximativ 50 de metri pe cei doi cu autospeciala cu sirenele pornite, după care a coborât şi a alergat după tânărul care avea asupra sa poşeta. Graţie intervenţiei prompte a şoferului, poliţiştii au reuşit să îi prindă pe cei doi. Şoferul ambulanţei a vrut să rămână anonim, dar a spus că singurul său gând a fost să facă o faptă bună. „Poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de săvârşirea unei tâlhării. La scurt timp, oamenii i-au identificat pe cei doi suspecţi, în persoana lui Iulian C., de 24 de ani, şi Răzvan B, de 20 de ani, ambii din Târgu Jiu. Ei au fost prinşi ca urmare a intervenţiei unui conducător auto de pe o ambulanţă. Cei doi suspecţi, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere şi prezentaţi unităţii de parchet competente, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii actvităţi infracţionale“, a pus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tinerii le-au spus poliţiştilor că au vrut să facă rost de bani, de aceea au tâlhărit femeia. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU