21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAjută un copil, salvează un zbor!

Ajută un copil, salvează un zbor!

Drumul e lung şi anevoios… Îl parcurgi în tăcere, încercând să-ţi aduni gândurile. Şi să-ţi zăvorăşti undeva emoţiile. Acolo unde te duci, sunt interzise. Nu au ce căuta. Trebuie să fii lucid, rece, obiectiv. De piatră. Să nu-ţi pese. Sau, cel puţin, să nu arăţi. Altfel, nu rezişti. Clachezi. Gazeta de Sud şi Asociaţia Oncohope au reuşit însă, cu emoţii şi zâmbete înlăcrimate, să străbată coridorul pândit de suferinţă. Şi să lanseze o campanie: „Ajută un copil, salvează un zbor!“, în care îi cheamă să li se alăture pe toţi cei care au lacrimi, au zâmbet, au suflet.

Şase saloane se înşiruie, de-o parte şi de alta a coridorului palid de la etajul zece. Din capăt, lumina curge pe fereastră aruncând umbre adânci şi negre pe uşi, pe canapeaua veche, pe chipurile celor ieşiţi la plimbare, să-şi dezmorţească picioarele, să-şi aline durerile. Toţi sunt copii. Trişti, firavi, sfârşiţi de puteri, cu cearcăne adânci sub ochi şi pete vinete acolo unde acele au străpuns, neîndurătoare, pielea prea fragedă. Copii care au uitat să zâmbească, au uitat să se bucure, au uitat sau poate chiar n-au cunoscut copilăria. Copii care, ca nişte roboţi, trag de aţă câte un tractor de plastic sau o păpuşă mirosind a spital, cu gândul doar la perfuzia care îi aşteaptă înăuntru. Copii îmbătrâniţi de suferinţă. Bolnavi de cancer.
În Clinica de oncohematologie pediatrică din Spitalul de Urgenţă se tratează, în medie, 15 copii pe zi. Unii stau câteva zile, pentru verificări şi tratament de întreţinere. Adică citostatice. Cei mai mulţi rămân cu lunile. De la depistarea bolii până la găsirea formulei potrivite de tratament, depăşirea crizei şi stabilizare trec, de regulă, şapte luni. Şapte luni care, pentru copilul ce bătuse până atunci maidanele de la bunici plesnind de fericire, se căţărase prin copaci julindu-şi râzând genunchii, ridicase cu lopăţica-n nisip castele fermecate, ascultase poveşti şi visase Feţi-Frumoşi înseamnă dezechilibrul, teama, suferinţa.

Între viaţă şi moarte

Aici, la etajul zece, suferinţa pândeşte lângă fiecare pat. Copiii primesc tratament. Citostatice, înţepături de ac şi buline amare. De ele nu se pot lipsi.
„În ultimul deceniu, cancerul a devenit o boală comună, afectând din ce în ce mai mulţi oameni. Cei care ajung aici suferă transformări psihice şi fizice radicale. Este nevoie de mult curaj pentru a lupta pentru triumful vieţii. Pentru tine, pentru cei dragi, te lupţi cu toate forţele să-ţi găseşti echilibrul – să învingi timpul, boala, emoţiile… La graniţa fragilă dintre viaţă şi moarte, înţelegi cel mai bine cât de preţios şi minunat este darul vieţii ce ni s-a dat“,  spun fondatorii OncoHope, asociaţia pentru spijinirea bolnavilor de cancer.
„Copii sau oameni mari, bolnavii de cancer duc o luptă psihică şi fizică greu de imaginat pentru cei străini de ea. Zi după zi, trec prin iradiere, citostatice, operaţii – apăsaţi de teamă şi incertitudine. Dincolo de tristeţe, vezi  singurătatea lor, lupta disperată cu boala într-un mediu material şi spiritual în care societatea aproape îi abandonează. Lipsa resurselor materiale înseamnă de multe ori abandonul“.

Să le oferim speranţa

„Le datorăm ceva celor care suferă lângă noi“, spune una dintre membrele OncoHope. „Noi, cei care suntem atât de preocupaţi de viaţă, care sărbătorim tinereţea, puterea, bucuria – oamenii sănătoşi.
Împlinirea noastră spirituală înseamnă şi puterea de a tolera, de a iubi, de a dărui, de a rămâne alături de aceia care au nevoie de sprijin. Numim asta dragoste, solidaritate, compasiune sau, mai cuprinzător, umanitate. Nu putem pretinde să trăim într-o societate civilizată decât în măsura în care arătăm că şi nouă ne pasă, că nu ignorăm ceea ce nu ne place să ştim, pe motiv că «nouă nu ni se poate întâmpla». Mulţi dintre noi trăiesc empatic alături de semeni aflaţi în situaţii-limită, care au nevoie de sprijin, dar ne lipseşte liantul, implicarea directă. Ne dorim să acţionăm, dar nu găsim calea. De aceea există OncoHope. Noi am deschis o cale pe care puteţi alege să o urmaţi…“.
Gazeta de Sud şi Asociaţia OncoHope îi cheamă pe toţi cei care vor să se alăture campaniei de sprijinire a copiilor bolnavi de cancer. Să ne depăşim teama de a cunoaşte ce nu vrem, să renunţăm puţin la confortul nostru cotidian şi să întindem o mână acestor copii. Să le oferim copiilor suferinzi speranţa. Fiţi alături de noi la reamenajarea Secţiei de oncohematologie pediatrică din Spitalul de Urgenţă Craiova. Voi ne puteţi ajuta să facem mai mult.

Cum puteţi ajuta

Pentru a reamenaja Secţia de oncohematologie pediatrică se pot depune bani în contul deschis la Banca Comercială, Sucursala Judeţeană Craiova
Cont lei: RO140134112492920001RNCB,
sunând la numerele de telefon:
0745.582.181 (OncoHope)
sau
0723.292.269 (coordonator proiect Gazeta de Sud),
dar şi contactând redacţia GdS (0251/413.100/413.200) pentru orice donaţie în produse sau materiale necesare Secţiei de oncohematologie pediatrică din Spitalul de Urgenţă Craiova.

Vă mulţumim!
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII