Drumul e lung şi anevoios… Îl parcurgi în tăcere, încercând să-ţi aduni gândurile. Şi să-ţi zăvorăşti undeva emoţiile. Acolo unde te duci, sunt interzise. Nu au ce căuta. Trebuie să fii lucid, rece, obiectiv. De piatră. Să nu-ţi pese. Sau, cel puţin, să nu arăţi. Altfel, nu rezişti. Clachezi. Gazeta de Sud şi Asociaţia Oncohope au reuşit însă, cu emoţii şi zâmbete înlăcrimate, să străbată coridorul pândit de suferinţă. Şi să lanseze o campanie: „Ajută un copil, salvează un zbor!“.
Etajul zece. O iau în dreapta, spre Clinica 2 de pediatrie. Parcurg culoarul pardosit acum şase ani cu linoleum, în cinstea lui Zoltan Crişan, fotbalistul. O faptă bună, din partea lui Gică Popescu – rară prin părţile noastre.
La jumătatea drumului, o uşă separă cele două secţii. Între zâmbet şi amărăciune. Între viaţă şi moarte. Între oncologie şi restul.
Şase saloane, dispuse pe ambele părţi ale holului. Statistic, 15 copii – astăzi. Şi tot statistic vorbind, 140 de internări de la începutul lui 2010, în Secţia de oncohematologie pediatrică. Notez, cu dibăcia ziaristului de conferinţe de presă. Vreau să trec prin saloane, să-i cântăresc cu privirea şi să înregistrez, contabiliceşte, fiecare caz în parte. Până la urmă, sunt doar nişte nume înregistrate în arhiva Spitalului de Urgenţă, ca alte câteva sute. Cât poate fi de greu?
Şi intru. Imaginea pe care o am în faţa ochilor mă face să şovăi, din prag… În locul numelor neutre, fără culoare, descopăr oameni vii. Copii. Pui de om, fragili, nevinovaţi, curaţi. Şi condamnaţi nedrept la boli necruţătoare.
Diagnostice între pereţi înnegriţi
Pe patul de lângă singurul perete nemucegăit, Mariana îşi priveşte ţintă pruncul de pe picioare. L-a legănat ore în şir, căutând să-i liniştească plânsul. În cele din urmă, băieţelul a adormit, obosit. Aşa cum stă acum, respirând liniştit sub ocrotirea mamei, cu broboane mici de sudoare lipindu-i buclele pe frunte şi răspândind un miros cald de lapte şi dragoste maternă, prichindelul grăsuliu nu dă nici un semn de boală. Pe sub hăinuţele de-o palmă însă, îmi spune mama, e plin de vânătăi. Iar mânuţele înnegrite de ace mărturisesc tortura: are zece luni şi a fost diagnosticat cu purpură trombocitopenică.
În patul de vizavi, Loredana cea cârlionţată a adormit cu biberonul în braţe. Visează. Departe de casă, de maimuţoiul pufos şi de căldura bunicilor. E în spital de o săptămână. Are doar doi ani şi dureri mari la picioruşe. Diagnosticul a fost acelaşi: purpură. Şi acum este ţintuită într-un pat de spital, cu singurele bucurii o jucărie muzicală şi o minge de plastic… Din când în când se joacă, să treacă timpul. Din când în când plânge, de durere. Dar în cea mai mare parte a timpului doarme, obosită de tratament, de pereţii înnegriţi, de aerul trist, de boală.
Statistici cu lacrimi
Salonul alăturat. Florinel, de şase ani. Purpură trombocitopenică. Îmbrăcat bine, cu şapca pe cap, se agită printre paturi, în ciuda apostrofărilor mamei: n-are voie să facă sport! E bolnav, îl dor toate oasele, trebuie să se ferească de lovituri! Îmi notez sârguincios în agendă tot ce-mi povesteşte mama, parcă recitând o poezie repetată până la saturaţie. Dar ochii îmi rămân pironiţi pe privirea adâncă a năzdrăvanului. Încercănată, roasă de boală, dar senină şi caldă, parcă scăpată din iad: pleacă, în sfârşit, acasă. Se va întoarce, desigur, în spital. Dar prea puţin mai contează asta. Acum, în clipa asta, pleacă!
Vecinul său, de trei ani şi jumătate, Gabi, are deja vechime pe secţie: în ianuarie a fost diagnosticat, iar de o lună este internat. Aceeaşi purpură, aceleaşi dureri. De fiecare dată când îşi schimbă hainele – şi o face destul de des, îmi spune mama, aproape speriată de obiceiul ciudat – parcă devine altul. Mai bun, mai sănătos, mai cuminte. Şi pentru a fi convins că nimic nu-l ameninţă din exterior, se ţine strâns de fustele mamei, pe oriunde s-ar duce…
Alături, în pijama roz, o tânără blondă pare că nu se acomodează cu peisajul. Dar nu are de ales. Mirabela nu are decât 15 ani. S-au împlinit două săptămâni de când a fost luată prin surprindere de menoragii puternice la nas şi gingii, dar şi de o anemie severă. A venit să-şi facă analizele.. şi nu ştie când va pleca acasă.
Ben
Rumoarea mă face să mă opresc. O doamnă drăguţă intră în salon şi ne invită pe toţi în camera de joacă. „E ziua lui Ben!“, ne şopteşte, „haideţi să-l sărbătorim!“. Îi las pe copii să o ia înainte. Culoarul se umple de prichindei şi mămici cu pruncii în braţe. La uşa camerei – cam singurul spaţiu renovat şi îngrijit din secţie, cu sprijinul Asociaţiei Vasiliada – aglomeraţia e mare. Cineva aşază pe masă un tort. Băiatul tuns la piele pe sub şepcuţa bleumarin zâmbeşte larg, în culmea fericirii. Apucă vânjos cuţitul şi taie prima felie, apoi întinde farfuria triumfător. Alături, Alina, voluntară şi un fel de mămică a tuturor, toarnă suc în pahare, iar doamnele de la Vasiliada împart fructe. Au venit toţi acolo. Nici unul nu zâmbeşte. Serioşi, ca nişte oameni mari, cu griji şi mai mari. E acolo Ionela, fetiţa cu cap de păpuşă îmbrobodit într-o băsmăluţă colorată. Abia s-a întors de la Timişoara, de la cura de citostatice. Are leucemie. E Octavian, de numai cinci anişori, mereu scotocind cu privirea, curios, împrejur. Tot leucemie. Şi Costi, mai micuţ, privind cu poftă, dar neputinţă, felia de tort neîncepută. Leucemie. Florin, pruncul de zece luni, cu mânuţa legată de o perfuzie în suport de fier. Violeta, Iulia şi Cati, cu anemii severe, Gabriel, Loredana, Francisc şi Robert, cu purpură trombocitopenică, Alexandru, cu o boală rară, histiocitoză, un „vierme“ care-i roade oasele.
În secţia de cancer se trăieşte AZI!
Şi Ben. „Un copil de nota 20!“, îmi spune Alina, purtând-o pe Loredana cea cârlionţată în braţe. „Atent cu toată lumea, împarte puţinul pe care îl are cu toţi copiii de aici“. De ziua lui, a primit o învoire de două zile, să meargă acasă. Se va întoarce înapoi. Are leucemie. Şi a mai primit o bicicletă, de la părintele capelan al spitalului şi voluntarii săi. Să-l facă să zâmbească din nou.
„Ei sunt rupţi de tot ceea ce înseamnă bucuria de a trăi. Viaţa lor este sfârtecată între această închisoare a sufletelor, spitalul, şi amintirea a ceea ce a fost blând, şi dulce, şi copilăresc, odată“.
„Într-o secţie de copii bolnavi, se trăieşte AZI! Nu mâine, poimâine, ci AZI!“. În ciuda aerului sobru, părintele Marcel Răduţ Selişte se luptă cu emoţiile. Surpriza rezervată lui Ben i-a umezit ochii. Într-un fel, s-a obişnuit cu realitatea din spital. Dar niciodată cu chinurile oglindite în ochii suferinzilor. „E imposibil să nu creezi o legătură între ei şi tine. Sunt copii, curaţi, lipsiţi de apărare, aruncaţi într-un destin nemilos. Noi, cei care îi cunoaştem de atâta vreme, încercăm să le facem mici bucurii, oferindu-le un cadou de ziua lor sau alte lucruri mărunte care să-i facă să zâmbească. Spovedim mămicile, dacă vor, şi le încurajăm. De multe ori, clachează. Pur şi simplu nu mai rezistă. Şi atunci intervin voluntarii noştri, studenţi la Medicină şi Teologie, care au grijă atât de copilaşi, cât şi de mămici. Îi încurajează pe toţi să-şi păstreze speranţa şi credinţa în Dumnezeu“.
Ajută un copil, salvează un zbor!
„…Într-un colţ de lume, într-un salon de spital, e linişte, e tristeţe, doar zâmbete timide. Pentru ei este o altfel de primăvară… Bucuria se sparge şi visele pier într-o realitate care doare – lupta copiilor cu cancerul. Florile acestea culcate de o furtună nemiloasă îmi picură lacrimi în suflet. Te împiedici în vorbe şi te apleci cu evlavie în faţa acestor îngeri trişti… Îţi doreşti cu o atingere să le dai putere, să le aduci alinare. Dar zâne sunt doar în poveşti, iar tu rămâi cu suspinul neputinţei tale… Să strigăm împotriva indiferenţei! Emoţia, empatia, generozitatea, compasiunea din noi pot căpăta o formă. Cei care au ochi de văzut, urechi de auzit şi inimă să înţeleagă – să întindă mâna. Să alinăm o durere, să salvăm un zbor! Ce poate fi un copil bolnav de cancer, dacă nu un zbor rănit?!…“.
Sunt cuvintele uneia dintre fondatoarele Asociaţiei de sprijinire a bolnavilor de cancer, Oncohope. O doamnă frumoasă la suflet şi la trup, care avea prea multă dragoste de dat. Şi care s-a gândit să o ofere, necondiţionat, suferinzilor. Acum doi ani a strâns în jurul său oameni cu inimă, bolnavi de cancer, rude ale acestora sau, pur şi simplu, persoane sensibile. Şi au gândit o asociaţie şi un proiect care să le dea un alt sens vieţii.
Copiii noştri merită
De doi ani, Oncohope s-a implicat în activităţi sociale în unităţile sanitare din Craiova, a oferit sume individuale pentru bolnavii de cancer. Anul acesta, prioritatea o au copiii.
„Am luat legătura cu şefa Secţiei de oncohematologie pediatrică, doamna Polixenia Stancu. I-am spus intenţiile noastre şi ne-a primit cu braţele deschise. Secţia are nevoie de sprijin financiar, copiii au nevoie de condiţii mai bune, de culori, de aer proaspăt, de zâmbet. Şi, în colaborare cu Gazeta de Sud, partenerul nostru în campanii, am pornit proiectul «Campanie de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer – Ajută un copil, salvează un zbor!»“, ne spune primii paşi doamna frumoasă şi blândă.
Drumul e lung şi anevoios… Ca orice drum cu scopuri nobile. Asociaţia Oncohope are însă încredere, aşa cum o spune şi denumirea sa.
„Am cerut o analiză a necesarului secţiei. În momentul acesta, Oncologia pediatrică are nevoie de amenjarea intrării în secţie, izolare internă în saloane şi camera de joacă, reparaţii, izolare termică şi zugrăveli, 12 paturi de spital cu saltele, 12 noptiere, şase comode pentru TV, tratamente, lucruri/jucării, dulapuri în perete pe hol, şase pompe de perfuzie pentru citostatice, calculator şi imprimantă pentru înregistrarea cazurilor, a investigaţiilor, tratamentelor, evidenţelor etc., cinci aparate de aer condiţionat, frigidere. Lista este lungă, dar încercăm să facem tot ce putem. Şi aşteptăm oameni cu suflet să ni se alăture cu drag în această campanie. Copiii noştri merită!“.
Ajută un copil, salvează un zbor!
…Într-un colţ de lume, într-un salon de spital, e linişte, e tristeţe, doar zâmbete timide. Pentru ei este o altfel de primăvară… Bucuria se sparge şi visele pier într-o realitate care doare – lupta copiilor cu cancerul. Florile acestea culcate de o furtună nemiloasă îmi picură lacrimi în suflet. Te împiedici în vorbe şi te apleci cu evlavie în faţa acestor îngeri trişti… Îţi doreşti cu o atingere să le dai putere, să le aduci alinare. Dar zâne sunt doar în poveşti, iar tu rămâi cu suspinul neputinţei tale… Să strigăm împotriva indiferenţei! Emoţia, empatia, generozitatea, compasiunea din noi pot căpăta o formă. Cei care au ochi de văzut, urechi de auzit şi inimă să înţeleagă – să întindă mâna. Să alinăm o durere, să salvăm un zbor! Ce poate fi un copil bolnav de cancer, dacă nu un zbor rănit?!…
Gazeta de Sud şi Asociaţia Oncohope de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer au iniţiat o campanie pentru renovarea şi dotarea Secţiei de oncohematologie pediatrică din Spitalul de Urgenţă Craiova. Pentru a finaliza cu succes acest proiect, ne puteţi fi alături prin:
Banca Comercială, Sucursala Judeţeană Craiova
Cont lei: RO140134112492920001RNCB,
sunând la numerele de telefon:
0745582181
sau
0723292269,
dar şi contactând redacţia GdS pentru orice donaţie în produse sau materiale necesare Secţiei de oncohematologie pediatrică din Spitalul de Urgenţă Craiova.
Vă mulţumim!
