6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMedicii din centrele de permanenţă nu şi-au primit salariile

Medicii din centrele de permanenţă nu şi-au primit salariile

Aproximativ 40 de medici de familie care activează în cele cinci centre de permanenţă din Gorj nu şi-au primit salariul pe luna martie, deşi banii există în contul Casei de Asigurări de Sănătate (CJAS).
Doctorul Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din acest judeţ, a spus că în luna aprilie au fost achitate salariile aferente lunilor ianuarie şi februarie. „În aprilie am înaintat un memoriu primului-ministru, în care am prezentat situaţia medicilor de familie din centrele de permanenţă. Atunci, medicii nu îşi primiseră salariile de două luni. Zilele trecute am primit un răspuns de la secretarul general al guvernului, în care mă anunţa că memoriul meu a fost trimis Ministerului Sănătăţii pentru soluţionare. La rândul lor, reprezentanţii ministerului mi-au trimis o adresă, în care se specifică faptul că sumele aferente lunilor februarie şi martie au fost trimise către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate“, a precizat Mihai Moisescu. Acesta a explicat că din conţinutul adresei de la minister reiese că banii au fost trimişi în conturi Casei Naţionale, însă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a achitat salariile pe luna ianuarie din sumele respective, când aceste plăţi ar fi trebuit efectuate dintr-un cont anterior.

O mică întârziere

Directorul economic al CJAS Gorj, Cosma Dumitrescu, a declarat că  efectuarea plăţii salariilor nu depinde de instituţia pe care o reprezintă.
„Sunt la curent cu situaţia medicilor din centrele de permanenţă. Banii pentru gărzile efectuate de medicii din centrele de permanenţă nu sunt decontaţi de CJAS fiindcă nu provin din aceleaşi surse ca şi cei pentru decontarea serviciilor medicale. Aceştia provin din altă sursă de finanţare. Ministerul Sănătăţii îi trimite direct din fondurile sale CNAS, iar apoi Ministerului de Finanţe. Probabil că Ministerul Finanţelor se află în deficit de încasări şi nu a trimis încă banii către medici. Nu se pune problema neachitării salariilor şi pe lunile martie şi aprilie, este vorba de o întârziere“, a declarat Cosma Dumitrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS