15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSituaţie explozivă la Direcţia de Asistenţă Socială Gorj

Situaţie explozivă la Direcţia de Asistenţă Socială Gorj

Cei peste 1.200 de salariaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj se află într-o situaţie disperată, după ce, de câteva zile, la nivelul conducerii se discută tot mai intens despre disponibilizarea a aproape 500 de angajaţi. Nemulţumiţi că salariile le-au fost reduse la jumătate şi ameninţaţi că-şi pot pierde locul de muncă, oamenii au încercat şi ieri să tragă un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce li se întâmplă. Cu toate că unii dintre ei au ajuns să primească lefuri de 390 de lei şi cu întârziere, există varianta să nu le mai primească deloc. Cel care propune introducerea unui program de disponibilizări care să vizeze aproape 500 de salariaţi este chiar directorul Constantin Preoteasa. Şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a declarat că de câteva zile are la dispoziţie legislaţia necesară pentru a renunţa la unii angajaţi.

Cine pleacă?

Directorul Constantin Preoteasa a menţionat că în lipsa unei finanţări corespunzătoare va fi nevoit să dea afară o parte din personalul instituţiei, cu toate că acesta este insuficient, după cum susţine acelaşi director. Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj se află în subordinea Consiliului Judeţean şi are cel mai numeros aparat de lucru, dintre toate structurile subordonate. În prezent, numărul angajaţilor depăşeşte 1.200. Nu toţi sunt angrenaţi efectiv în activităţile de îngrijire a persoanelor adulte cu nevoi speciale sau a copiilor din centrele existente în judeţ.
„Suntem în momentul în care ne gândim serios la acest lucru: la disponibilizări. Nu credeam că o să ajungem vreodată la o asemenea soluţie, dar, în lipsa mijloacelor financiare, alte soluţii nu există. Cu siguranţă că o asemenea măsură nu va mulţumi pe nimeni. Legislaţia ne obligă să avem un număr de salariaţi la persoana asistată. Nu mai avem însă cu ce să îi plătim pe aceşti oameni. Probabil că nu suntem singura instituţie finanţată de la bugetul de stat unde se pune serios problema disponibilizărilor. Situaţia este îngrijorătoare la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului“, a declarat directorul Constantin Preoteasa.

„Să înceapă
cu directorii“   

Nu sunt puţini cei care susţin că eventualele disponibilizări trebuie să înceapă cu directorii şi nu cu personalul angrenat în activităţile propriu-zise de asistenţă socială. Cristian Aldescu, liderul de sindicat al angajaţilor Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, a rămas fără cuvinte când a primit vestea că s-ar putea despărţi de aproape jumătate din colegii de serviciu. Aldescu susţine că vina pentru starea de fapt o poartă cei care au făcut masiv angajări în sistemul de protecţie socială, fără a se lua în calcul o posibilă subfinanţare sau o situaţie de criză. Liderul de sindicat este de părere că personalul care se ocupă direct de îngrijirea copiilor şi a adulţilor din centrele de asistenţă nu ar trebui să fie afectat de concedieri.
„Primii cu care trebuie să se înceapă ar fi directorii. Sunt 50 de şefi pe aici şi trebuie să fie luaţi la un moment dat la întrebări. Eu am rămas uimit când am auzit că se vorbeşte la nivelul conducerii Direcţiei de concedierea a 500 de oameni. Nu aş vrea să fiu pus în situaţia de a vedea cum oamenii sunt trimişi acasă şi directorii îşi continuă activitatea“, a afirmat Cristian Aldescu, liderul sindicatului angajaţilor Direcţiei de Asistenţă Socială Gorj. Unii salariaţi au dat deja în judecată Consiliul Judeţean, în încercarea de a-şi recupera sporurile pierdute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS