17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu renunţat la grevă

Au renunţat la grevă

Cei aproximativ 200 de angajaţi ai societăţii Energoconstrucţia Rovinari au renunţat la greva generală datorită faptului că, înainte de Paşte, au primit două dintre cele patru salarii restante. Muncitorii intraseră în grevă generală pe 18 martie, nemulţumiţi de faptul că nu îşi mai primiseră salariile de mai bine de patru luni. Disperaţi că nu mai aveau din ce să trăiască, oamenii au recurs la măsuri extreme, refuzând să mai lucreze, dar, după mai multe runde de negocieri purtate cu reprezentanţii de la Bucureşti, patronatul a decis trimiterea în plată a două dintre salariile restante, mai precis, cele aferente lunilor octombrie şi noiembrie. „În vinerea Paştelui, oamenii au primit şi al doilea salariu promis, după ce mai luaseră unul cu puţin timp înainte. S-a încheiat un protocol între sindicate şi conducere, prin care se stipulează ca până la 1 mai să fie plătite şi celelalte două salarii restante. De asemenea, în protocol se prevede şi achitarea datoriilor către stat şi mă refer aici inclusiv la şomaj şi asigurările de sănătate. Dacă directorii societăţii nu vor respecta termenul-limită asupra căruia am căzut de acord, este foarte posibil să fie declanşată din nou greva generală“, a declarat liderul sindical Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, federaţie la care sunt afiliaţi şi muncitorii de la Energoconstrucţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS