13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu dispărut pavelele din trotuar

Au dispărut pavelele din trotuar

Zeci de metri pătraţi de pavele din trotuarele de pe Calea Unirii din Craiova au dispărut, la nici doi ani de la modernizare. Refacerea pavimentului după lucrările efectuate de CEZ este departe de starea iniţială.

Modernizate în anul 2008, trotuarele de pe una dintre cele mai importante artere de circulaţie ale Craiovei, Calea Unirii, au fost sparte în 2009 pentru efectuarea unor lucrări întreprinse de CEZ Distribuţie. Mai bine zis, dalele abia aşezate au fost demontate şi depozitate lângă carosabil. Distribuitorul de energie electrică al oraşului a solicitat anul trecut municipalităţii autorizaţie pentru intervenţii pe Calea Unirii, tronsonul cuprins între Poştă şi Casa Armatei. Lucrările au constat în înlocuirea cablurilor subterane de joasă tensiune şi în modernizarea liniilor electrice, dar şi a branşamentelor existente. „CEZ Distribuţie a înlocuit în zonele Simion Bărnuţiu şi Unirii cablurile subterane cu o vechime de peste 40 de ani, precum şi branşamentele aferente, asigurând astfel un nivel îmbunătăţit al tensiunii energiei electrice distribuite. Lucrările s-au derulat în conformitate cu prevederile documentaţiei tehnico-economice aprobate şi a autorizaţiei de construire cu numărul 756/12.06.2009 emisă de Primăria Craiova“, a precizat Angelica Barbu, specialist comunicare CEZ România. Dalele au fost dislocate din paviment şi lăsate pe marginea străzii. Unele dintre acestea s-au „volatizat“ între timp, altele au ajuns într-un depozit al SC Sondrio Impex SRL, firma care se ocupă de readucerea la starea iniţială a trotuarului. „Unele dintre aceste pavele au dispărut, fiind luate de cetăţeni de «bună-credinţă». Pentru înlocuire, noi vom cumpăra altele, care vor fi remontate“, a spus reprezentantul SC Sondrio Impex SRL, Ovidiu Biolan.

Pavele luate de „binevoitori“

CEZ şi-a încheiat lucrările în urmă cu o lună şi firma Sondrio a demarat refacerea pavimentului, pentru că termenul final al contractului este 31 martie 2010. Numai că, parcurgând traseul pe unde au trecut lucrătorii de la CEZ, ici-colo dai în gropi pline cu nisip, unde dalele nu au mai fost montate. „În acest moment nu pot spune cât paviment ne lipseşte. Noi trebuie să ne finalizăm lucrările şi cu certitudine vom readuce trotuarele la starea iniţială. În prezent, nu se poate lucra din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile“, a adăugat Biolan.
Că refacerea trotuarelor de pe strada Unirii este treabă făcută mai mult de mântuială o demonstrează şi amenzile pe care Primăria Craiova le-a aplicat firmei Sondrio, pe care iniţial a agreat-o.
„Într-adevăr, pe strada Unirii a fost eliberată autorizaţie de spargere stradală în vederea executării unor lucrări pentru CEZ. Lucrările au fost efectuate de o societate din Târgu Jiu, iar refacerea trotuarelor este sarcina societăţii Sondrio. Până la această dată, societatea Sondrio a fost deja amendată de două ori cu 10 milioane, respectiv 20 de milioane de lei, pentru nerespectarea termenului de refacere a trotuarelor prevăzut în autorizaţia de spargere stradală“, a declarat Carmen Licu, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII