Cum să ajungi la cer

Autori


Au plecat să cucerească înălţimile. De la Craiova, un pic mai încolo de Metro, locul unde se antrenează de ani mulţi. Până în Argentina, la opt mii de metri. Au reuşit, pe 27 ianuarie. Iar tricolorul românesc, spălat de atâţia munţi, a fluturat, orgolios, pe Aconcagua.

„Sâmbătă, ora 12.50 aici, 17.51 acasă… Azi este cea de-a treia zi. Cumplite zile, ameţeală, vomă, incoerenţă în mişcare, dureri de cap distrugătoare… Sunt undeva departe, închis în cort în liniştea acestui platou care se termină brusc. Soarele pripeşte, şi totuşi apa îngheaţă pe haine… Cristi doarme. Atmosfera nu e prea veselă, azi-noapte nu am fost prea sănătoşi… Afară, steagul mă avertizează cu pocnete mici. Mă gândesc la el cât este de palid şi mic… şi eu sunt la fel. Vreau să fac o poză cu el în vârf. Şi el vrea asta…“

26 ianuarie 2010. Tabăra Nido del Condores, altitudine 5.300 m. E dimineaţă, puţin trecut de ora 8.00. Bărbaţii se trezesc, amorţiţi de căldura „pijamalelor de munte“ şi a sacilor de dormit. Ies din cortul rotund ca un gălbenuş. – 15 grade Celsius. Lumina e atât de puternică, încât le răneşte ochii. E senin. Dar se aşteaptă ca vremea să se schimbe, aşa cum se întâmplă în fiecare zi de la începutul expediţiei. Plescăie din buze: ar bea o cafea. N-au voie însă. La înălţimea aceea, pulsul creşte oricum şi fără efort la 104-105. Se mulţumesc cu ceai. Şi mănâncă din hrana specială, de altitudine, deshidratată. Vorbesc puţin, să-şi menajeze energia. Îşi pregătesc echipamentul: bocanci de plastic şi colţari, pantaloni, bluze, pufoaice, cagule, căciuli, mănuşi polartec, iar peste, suprapantaloni, supracăciuli, supramănuşi, suprapufoaice; beţe de schi, pioleţi, carabiniere, ochelari de altitudine, rucsacuri cu mâncare, apă, cort şi, evident, tricolorul românesc. În total, vreo 20 de kilograme de fiecare. Consultă harta, îşi fac planul de bătaie. Până sus, la cer, mai au fix 1.662 de metri. Destul. Sunt obosiţi, slăbiţi, iar vremea şi muntele le ţin piept cu încăpăţânare. Tricolorul îi arde însă în spate. La 12.00 fix pornesc. Următoarea oprire: tabăra superioară, Berlin.

Supravieţuirea

Doar 500 de metri. Pentru un pieton hoinar pe Calea Bucureşti n-ar fi mult. Pe muchia muntelui însă, fiecare pas este o luptă crâncenă. Cu frigul, cu zăpada, cu propriul corp. La amiază, lumina scade, norii îi împresoară. Începe ninsoarea. Dragoş merge înainte. După el e Cristi. Urcă egal, fac exerciţii de respiraţie, îşi calculează fiecare bătaie a inimii. Îşi interzic orice exces: de cuvinte, de aer expirat şi inspirat, de paşi înfipţi în zăpadă. Au nevoie de orice gram de putere. În cele din urmă, ajung în tabără teferi. Doamne ajută, şopteşte fiecare în cagulă. Încă o bucată biruită! Şi se trântesc în zăpadă, lăsându-se scăldaţi în baia de fulgi.

Mai sunt vreo cinci-şase echipe în tabără. Nici una nu a atins vârful – lucrul acesta îl vor afla, din fericire, mai târziu, altfel ar putea să se răzgândească. Ai lor – ceilalţi şase români, cu care au pornit în temerara expediţie pe Aconcagua, Argentina – au rămas în urmă, preferând metoda clasică de urcare, aceea de acomodare, de aclimatizare cu muntele. Dragoş şi Cristi au pornit însă cu îndârjire, mereu înainte. Se instalează în tabără. Primul adoarme imediat, răpus de oboseală. Al doilea rămâne treaz până noaptea târziu: timp de şase-şapte ore topeşte zăpadă: apa pe care o au de băut în ziua următoare. Ultima zi, aceea în care şi-au propus să atingă zăpada virgină de pe vârf, atât de râvnită de alpiniştii din întreaga lume.

Doar ei şi muntele

27 ianuarie 2010, ora 2.30. Noaptea. Pe un viscol năprasnic şi un ger de -30 de grade Celsius, craiovenii străpung bezna cu frontalele. Au plecat devreme, timpul e preţios. Din secundă în secundă, muntele vrea să-i trimită acasă. Vântul îi smulge lui Cristi o mănuşă. Se opresc. Improvizează o învelitoare, altfel mâna îi va degera în câteva minute. Înaintea şi-n urma lor viscolul şterge orice urmă. Nici o altă echipă nu se zăreşte în depărtare, deşi sperau asta. Dragoş şi Cristi nu renunţă însă. Vor să câştige timp. Urcuşul pe peretele de stâncă, ultimul obstacol către vârf, poate fi greu şi încet.

Au trecut trei ore. Vânt, frig. Înaintează cu încăpăţânare, sfidând urgia naturii. Aproape nevăzuţi în perdeaua de ninsoare, bărbaţii îşi mişcă neîncetat degetele de la mâini şi de la picioare, să nu le înţepenească. Şi nici o frontală în beznă. O ieşire din traseu îi costă 30 de minute. Se opresc. În sfârşit, se luminează. Bărbaţii pornesc din nou să-şi înfrunte muntele. O oră mai târziu respiră uşuraţi: au ajuns la refugiul Independencia – un fel de cuşcă de animal, rămasă însă fără acoperiş. Ger crâncen. Reuşesc totuşi să se odihnească puţin şi să mănânce. Abandonează aici o parte din echipament şi apa îngheţată şi, fără să mai stea pe gânduri, pornesc din nou la drum. Urmează poate cea mai grea etapă de până acum – „marele treverseu“, un adevărat ocean de zăpadă, cu risc mare de avalanşă. După nici o sută de metri se opresc. Pericolul e prea mare. Trebuie să ia o decizie.

Stânca

E dimineaţă, în jur de ora 9.00. Acul termometrului a coborât la -25 de grade Celsius. Din fericire, vântul s-a oprit. Liniştea asta îngheţată şi întinderea albă nu prevestesc totuşi nimic bun. În cele din urmă, hotărăsc: ocolesc hăul alb făcând o ascensiune directă către perete, pe o pantă cu o înclinaţie de 60 de grade. Varianta aleasă este însă dificilă: trebuie să străbată un drum presărat cu stânci uriaşe. Înoată prin zăpadă până la brâu. Sunt în întârziere, iar consumul de energie e mare. Şi, totuşi, după aproape o oră şi jumătate, ajung la baza peretelui teferi şi cu moralul ridicat: au reuşit să evite avalanşa.     


Canaletta. Înaintea lor se ridică un perete de stâncă incredibil de abrupt şi acoperit cu zăpadă îngheţată. Îşi amintesc că majoritatea alpiniştilor se opresc aici. Sunt obosiţi, le e somn. Vremea urmează să se strice din moment în moment, deja se adună nori în vale. Dar ideea renunţării e departe. Abandonează tot echipamentul, păstrând doar tricolorul, pancarta sponsorului, aparatul de fotografiat şi acumulatorii.

Înghit câte o gură de apă şi o bucăţică de ciocolată şi încep urcuşul. Dragoş se simte tot mai ameţit. Somnolent. Ceva mai în putere, Cristi îi promite că va dormi la întoarcere. Acum trebuie însă să urce. O fac, anevoie. Stânca li se împotriveşte. Abia parcurg câte zece paşi şi se opresc. Alunecă, mâinile şi picioarele parcă nu-i mai ajută, trupurile li s-au îngreunat. Până sus li se pare o veşnicie. Parcă au citit undeva că, după escaladarea stâncii, trebuie să mai urce vreo sută de metri. Nu sunt siguri că ar mai putea continua. Strâng din dinţi.

Şi vârful…

Sunt sus, pe Canaletta. Epuizaţi, cinci metri mai încolo văd crucea care indică poziţia vârfului. Înmărmuresc pentru o clipă. Da, sunt chiar acolo, au ajuns! Descrierea era eronată, nu mai există un metru în plus. Au atins vârful Aconcagua! Opt mii de metri! Au atins cerul, l-au cucerit, acum e al lor! „Dedic această victorie copiilor mei, Ioana şi Ioanid, şi soţiei mele, Carmen, pe care îi iubesc foarte mult“, izbuteşte Cristi să rostească în faţa camerei, cu drapelul românesc, decolorat de atâtea urcuşuri, ţinut strâns în mâini. Îi ia locul Dragoş. Emoţiile sunt însă prea puternice. Nu poate scoate nici un sunet. E copleşit.  

Bărbaţii se iau în braţe, se rostogolesc fericiţi în zăpadă, devenită aici parcă mai prietenoasă. Îşi fac fotografii. Pentru posteritate, pentru ei, pentru români, pentru cei dragi de acasă. Zece minute e senin. Următoarele 15, vremea se schimbă brusc. Trebuie să coboare.

Întoarcerea pare uşoară. La baza stâncii recuperează echipamentul. Continuă. Trebuie să ajungă în tabără până la lăsarea întunericului. Cu puţin înainte de cuşca Independencia, sunt prinşi de o furtună electrică. Dragoş alunecă. Noroc cu Cristi, care, legat de el, îl trage înapoi. Continuă să meargă pe creste. Nu ştiu însă că se încarcă electric, cu fiecare centimetru. La 200 de metri sub refugiu, Dragoş nu-şi mai simte mâna dreaptă şi colţul gurii. „Am încurcat-o“, apucă să-i spună lui Cristi. „Cred că mi-a plesnit o venă-n cap“. Prietenul îl ajută. Îi îngroapă faţa şi mâna în zăpadă, iar după câteva minute, Dragoş îşi revine. Se ridică. Dar, chiar în clipa aceea, descărcarea electrică îl împietreşte. Îi pocnesc urechile, capul. Nu mai poate vorbi, amuţeşte. Cristi e din nou lângă el. Îi ia rucsacul, ajutându-l să înainteze. Câţiva metri mai jos, altă descărcare electrică îi opreşte din drum. Cristi e însă lângă prietenul lui, lucid şi decis. Trebuie să se întoarcă, e viaţa lor în joc.

Ora 17.00, 27 ianuarie. Dragoş şi Cristi ajung în tabăra Berlin, unde îşi lasă mâncarea pentru ceilalţi români aflaţi pe munte. Dragoş îşi revine. Pornesc mai departe, neîntârziat. Iar la 18.00 fix, cei doi craioveni intră în Nido del Condores. Victorioşi. Cerul, şi lumea, şi universul au fost ale lor!

Everestul, peste doi ani

Cristi Gună, de 38 de ani, face alpinism de 20 de ani. În timpul liber este inginer automatist. Dragoş Veleanu – pentru cunoscuţi, Telex – escaladează munţii din ‘88. Cei doi s-au întâlnit în 1993, iar de atunci sunt nedespărţiţi. Au cucerit împreună vârfuri importante pentru orice alpinist care se respectă: Mont Kenya, de 5.199 m, pe 30 ianuarie 2007, Matterhorn (Elveţia), de 4.478 m, pe 30 ianuarie 2008, Mont Blanc (Franţa), de 4.810, în august 2009. Au fost vicecampioni ai României la alpinism, în 1993, şi au luat locul întâi pe cluburi la Cupa României la alpinism.

Astăzi sunt membri ai Asociaţiei Sportive „Clubul Sportiv Akademos Alpinism Acrobatic“ din Craiova. Planuri de viitor? Da, evident. Pentru început, să urce pe Everest, peste doi ani. Dar despre asta vom mai vorbi… 



Comenteaza acum

15 Comentarii

  1. Mihai said:

    Bravo “Telex”! Bravo “Creirule”! Bravo “Conule”!
    Asteptam poze de pe Everest acum sau macar de pe Cho Oui 🙂

  2. colonelul said:

    Bravo baieti!! Sunteti niste barbati adevarati. Craiova se poate mandri cu voi.Pacat ca nu se mediatizeaza mai mult astfel de performante de-a dreptul eroice…la noi au o importanta mult mai mare nonvalorile, fotbalul de calitate indoielnica, mititeii etc.

  3. TEPES VODA said:

    Mai daca tot ajungeti prin preajma lui Dumnezeu, spunetii ca pe aci pe la noi e jale mare, mor romanii de foame.

  4. primarie said:

    Pe Primaria din Craiova pot fi puse afise cu acesti baieti cu care ne mandrim nu cu “adeziuni” pentru Aurica !

  5. 8000 said:

    ce e aia calculat de specialisti la 8000 m? cind spui asa ceva trebuie sa vii cu explicatii.
    pina ne explica gds de ce arunca birfe si zvonuri despre geografie cititi ce gasii la cald: Maps with the elevation of South America’s highest peak, Mount Aconcagua, will have to be corrected and increased by two meters, according to the results of a recent Italian-Argentinian scientific expedition led by geologist Giorgio Poretti. Previously mapped at a height of 6,959.75 meters, the highest mountain on the southern hemisphere has been re-measured using Global Positioning System (GPS) and terrestrial surveying methods, and results reveal that it’s 6,961.83 meters above sea level.

  6. S.S. said:

    Pentru 8000: Citez din stirea aparuta acum o saptamana despre performanta atinsă de Dragoş şi Cristi. “Chiar dacă muntele argentinian măsoară până în 7.000 de metri, din cauza aerului rarefiat – cantitatea de oxigen este aici cu 40% mai mică decât la nivelul mării) – înălţimea lui este calculată la 8.000 de metri”. A apărut în ştirea “Craioveni deasupra lumii”. Din lipsa de spatiu sau neglijenta 🙂 explicatia nu a mai aparut si in reportaj. Cerem scuze

  7. Drgos Veleanu said:

    Cantitatea de oxigen este asemanatoare cu a unui varf de 8000 METRI .Documentatia de specialitate confirma asta;este doar o exprimare gresita;scuze tuturor

  8. adrian ilinoiu said:

    experiențe deosebite cu oameni deosebți, toată cinstea stima și respectul.

  9. Cornel Roman said:

    Sunt mandru de oamenii mei si de faptul ca au aplicat intocmai indicatiile si sfaturile mele ! ; ) )

  10. PAREREA MEA said:

    A-si vrea sa fiu si eu acolo ………foarte frumos SANATATE ca de asta aveti nevoie.

  11. Toni said:

    Am avut nesimtirea sa pun doua comentarii sub numele de Cornel Roman ! A fost ca o gluma , recunosc , proasta , dar imi cer scuze ! Probabil ca de la lipsa de miscare mi se trage . Ce-ar fi sa incercam panoul lui Telex !? ( Nu o luati ca o reclama) .! Am tot respectul pentru munca si realizarile lor .

Alte stiri

10 martie 2019

Risc major de avalanșe în stațiunile montane

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că riscul producerii de avalanşe este însemnat în majoritatea masivelor montane. La altitudini mari, stratul de zăpadă este instabil şi umezit şi va îngheţa, iar zăpada proaspăt depusă nu va ...

Sumarul ediției de luni, 22 martie 2010

Actualitate

» Craiova: Fata şi băieţii deştepţi…
» Craiova: Nereguli cu fondurile pentru cancer
» Sprijin în justiţie pentru Lili Schutz?
» Craiova şi Ecodolj, divorţ în instanţă
» Jaful de la Şimnic, la final
» Atenţie, au apărut motocicliştii pe străzi!
» Satul românesc renaşte…, dar mai încet
» DNA: Voicu a intervenit şi pentru Oprişan, Manuela Mitrea, Maria Schutz şi Ludovic Orban
» De ce se scumpeşte benzina
» Pentru unii mineri preavize, pentru alţii tichete-cadou
» 200 de dascăli doljeni vor picheta prefectura
» Târgu Jiu: 900 de cereri pentru ajutoare de Paşti
» Funcţionarii greci pot încasa 16 salarii pe an
» Curtea de Conturi reclamă dezmăţul bugetar
» Apel în dosarul Ionuţ Dinu

Local

» Răniţi pe motocicletă
» Show-ul canin
» Cum să ajungi la cer
» Arestat pentru whisky contrafăcut
» Fiul lui Caiac, prins cu „prafuri“ şi fără permis
» Poluare la Piatra Olt
» Copilul din cârcă

Dolj

» Dascălii doljeni nu mai trec notele în catalog

Gorj

» O firmă din China vrea să investească într-un grup energetic
» Zeci de părinţi şi elevi au protestat în faţa Prefecturii Gorj

Sport

» Ştiinţa respiră
» Visul continuă
» Găzarii, stopaţi la Deva
» Rău, dar un pic mai bine
» Eto’o a rămas fără maşină
» Fabio Capello, premiat în Marea Britanie
» Di Matteo este mulţumit de Tamaş
» Olăroiu îl vrea pe Mutu
» Marica s-a trezit
» Tecău şi Bozoljac au câştigat turneul de la Marrakech
» Viborg s-a revanşat cu Oltchim
» Doar fetele s-au impus

Bani & Afaceri

» Creşte suprafaţa împădurită din Dolj
» Complexul Energetic Craiova nu are prime prevăzute în contract
» Oltenia, finanţată cu 8,5 milioane de euro
» Străzi fără stăpân

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Horoscop
» În lumea teatrului, la braţ cu Radu Beligan

Opinii

» Din nou despre Grecia; de data aceasta cu Videanu

Top