7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrins la cinci ani după ce a înjunghiat un bărbat

Prins la cinci ani după ce a înjunghiat un bărbat

Un bărbat din localitatea doljeană Pleniţa, urmărit general din anul 2005 şi condamnat la şapte ani şi şase luni pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă de omor, a fost găsit de poliţişti ieri-dimineaţă, la domiciliul unor rude din Pleniţa.
Sorin Făsui, de 39 de ani, din Pleniţa, era căutat de poliţişti încă din anul 2005, când, în urma unui scandal izbucnit într-un bar din localitate, a înjunghiat un consătean. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, în acelaşi an bărbatul fiind dat în urmărire generală. Dosarul a ajuns în instanţă la începutul anului 2007, iar în mai 2008 Tribunalul Dolj l-a condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova care au judecat apelul în acest caz au menţinut dispoziţiile sentinţei apelate, urmând ca Făsui să facă şapte ani şi jumătate de închisoare.
Ieri-dimineaţă, după ce au aflat că Sorin Făsui s-a întors acasă, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă au organizat o acţiune în Pleniţa pentru a-l prinde pe fugar. Acesta a fost descoperit la domiciliul unor rude din localitate, de unde a fost ridicat şi dus în arestul IPJ Dolj. Poliţiştii au stabilit că, în timpul cât a fost căutat, bărbatul a locuit în mai multe localităţi din ţară. După ce vor fi întocmite documentele necesare, Făsui va fi transferat la Penitenciarul Craiova.
În cursul zilei de marţi, poliţiştii de la Investigaţii Criminale au prins alt doljean care avea de executat o pedeapsă cu închisoarea. Este vorba de Constantin Şerban, de 29 de ani, din oraşul Segarcea, pe numele căruia Judecătoria Segarcea a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, bărbatul fiind condamnat la un an şi şase luni de puşcărie pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS