Studenţii din cele 16 facultăţi ale Universităţii din Craiova, dar şi reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) vor organiza mâine, între orele 13.00-14.00, un protest în faţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Tinerii sunt nemulţumiţi de decizia ministrului educaţiei de a reduce fondul de burse şi de a renunţa la taberele studenţeşti. Ieri au demarat în Bucureşti protestele studenţeşti, care vor continua pe parcursul a două săptămâni, până pe 26 aprilie. Mâine vor avea loc mitinguri în alte zece centre universitare: Iaşi, Reşiţa, Timişoara, Bacău, Târgu Jiu, Galaţi, Braşov, Petroşani, Ploieşti şi Craiova. Printre nemulţumirile studenţilor se numără aspecte legate de noua Lege a educaţiei, dar şi de lipsa de transparenţă din minister. „Din acest an, am primit vestea că nu vom mai primi tabere. Altă problemă este legată de burse, al căror număr a fost redus, din cauza micşorării fondului de burse. Vom continua protestele până când reprezentanţii Ministerului Educaţiei vor lua în seamă doleanţele noastre şi ne vor chema la consultări“, a precizat Claudiu Neagoe, preşedintele COS Craiova.