12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalStudenţii, nemulţumiţi de reducerea numărului de burse

Studenţii, nemulţumiţi de reducerea numărului de burse

Studenţii din cele 16 facultăţi ale Universităţii din Craiova, dar şi reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) vor organiza mâine, între orele 13.00-14.00, un protest în faţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Tinerii sunt nemulţumiţi de decizia ministrului educaţiei de a reduce fondul de burse şi de a renunţa la taberele studenţeşti. Ieri au demarat în Bucureşti protestele studenţeşti, care vor continua pe parcursul a două săptămâni, până pe 26 aprilie. Mâine vor avea loc mitinguri în alte zece centre universitare: Iaşi, Reşiţa, Timişoara, Bacău, Târgu Jiu, Galaţi, Braşov, Petroşani, Ploieşti şi Craiova. Printre nemulţumirile studenţilor se numără aspecte legate de noua Lege a educaţiei, dar şi de lipsa de transparenţă din minister. „Din acest an, am primit vestea că nu vom mai primi tabere. Altă problemă este legată de burse, al căror număr a fost redus, din cauza micşorării fondului de burse. Vom continua protestele până când reprezentanţii Ministerului Educaţiei vor lua în seamă doleanţele noastre şi ne vor chema la consultări“, a precizat Claudiu Neagoe, preşedintele COS Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU