Criză existenţială

Miniştrii europeni de externe continuă să-şi caute locul în noile instituţii ale UE, create prin Tratatul de la Lisabona, care i-a trimis în plan secund şi i-a dezamăgit pe mulţi dintre ei, relatează AFP.
„Mulţi dintre noi traversează un fel de criză existenţială“, a recunoscut şeful diplomaţiei finlandeze, Alexander Stubb, care i-a convocat în weekend pe unii dintre omologii săi europeni la o reuniune informală în Laponia.
Intrat în vigoare în decembrie anul trecut, Tratatul de la Lisabona acordă mai multă influenţă şefilor de stat şi de guvern din ţările membre UE. Mai mult, europenii au un preşedinte permanent la Bruxelles, Herman Van Rompuy, într-o Europă în care revenirea la o gestionare interguvernamentală a afacerilor, cu preşedintele Nicolas Sarkozy şi cancelarul Angela Merkel la vârf, se face simţită din ce în ce mai mult.
În plus, Tratatul nu mai prevede prezenţa sistematică, alături de şefii de stat, a miniştilor de externe, la summiturile europene pe care le organizează la Bruxelles de mai multe ori pe an.
Şefii diplomaţiilor din UE, care aveau locul şi rolul lor la aceste reuniuni, au acuzat că sunt acum lăsaţi la uşă. Marile decizii în UE se vor lua de acum înainte de cele mai multe ori fără ei. „Mulţi dintre noi suntem puţin dezamăgiţi că nu mai putem participa la aceste conclavuri“, a recunoscut Alexander Stubb. „Trebuie să acceptăm, este noua realitate“, a adăugat el.  
Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona a creat funcţia de şef al diplomaţiei UE. Deşi titulara postului de Înalt reprezentant pentru afaceri externe, Catherine Ashton, se confruntă cu un debut dificil, din cauza lipsei sale de experienţă, această inovaţie poate contribui şi mai mult la diluarea influenţei miniştrilor naţionali.
„Rolul miniştrilor de externe se va diminua, va fi mai puţin important decât înainte“, a recunoscut şi şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, care vede însă în această situaţie o evoluţie normală în construcţia europeană.
Sentimentul împărtăşit de mulţi dintre miniştrii de externe, că au fost lăsaţi în umbra şefilor de stat sau a premierilor în privinţa afacerilor europene, nu pare să se diminueze. Herman Van Rompuy, discret până în prezent, doreşte ca în viitor să vorbească mai mult despre problemele de politică externă, au spus apropiaţi ai săi.
Acesta este unul dintre motivele pentru care el a propus convocarea mai multor summituri europene, cel puţin o dată pe lună, pentru a obţine un „mandat“ din partea liderilor din ţările UE în privinţa acestor dosare.
Tratatul de la Lisabona îi conferă, de altfel, un rol de reprezentare externă a UE, alături de Catherine Ashton şi de preşedintele Comisiei Europene. Aceasta riscă să reprezinte altă sursă de divergenţe.  
În acest context, miniştrii europeni prezenţi în Finlanda, alături de Catherine Ashton, au discutat mai multe soluţii pentru a reda vizibilitate acţiunii lor în Uniunea Europeană.
Miniştrii europeni de externe ar putea fi folosiţi ca „trimişi speciali“ ai UE în zonele de criză din lume, după modelul american, au sugerat Stubb şi Kouchner. „Trimişii speciali trebuie să fie aleşi din rândul miniştrilor de externe“, şi nu dintre diplomaţii de carieră, subliniază Kouchner.
Ministrul francez a deschis deja calea la începutul anului, reprezentând-o pe Catherine Ashton la reuniunea internaţională de la Montreal privind ajutorul pentru Haiti în urma seismului. Iniţiativa a provocat iniţial iritarea preşedinţiei spaniole a UE, nemulţumită că a fost uitată, a recunoscut şeful diplomaţiei franceze.