27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraian Băsescu s-a întâlnit cu împăratul Akihito

Traian Băsescu s-a întâlnit cu împăratul Akihito

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia lui, Maria, au fost primiţi, ieri-dimineaţă, la Palatul Imperial nipon, de către împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko.
Şeful statului român, care efectuează o vizită oficială de trei zile în Japonia, a fost întâmpinat la poarta de sud a palatului (Sakashita-mon), după care au urmat convorbiri în cadrul cărora, conform protocolului Casei imperiale, au fost evitate subiectele politice sau economice.
De asemenea, Majestăţile Lor Imperiale au oferit un dejun în onoarea preşedintelui român şi a soţiei sale. În capul mesei s-au aflat prinţul Akishino şi prinţesa Kiko, cei care au fost în 2009 patronii Anului prieteniei între Japonia şi ţările dunărene – Austria, Bulgaria, Ungaria şi România. La dejunul de la Palatul Imperial au mai fost prezenţi miniştrii Teodor Baconschi şi Sebastian Vlădescu.
Traian Băsescu va mai participa la un forum de afaceri româno-japonez, iar apoi se va întâlni cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Takahiro Yokomichi, şi cu preşedintele Camerei Consilierilor, Satsuki Eda. Din program mai fac parte convorbiri cu primul-ministru Yukio Hatoyama, precum şi semnarea documentului oficial „Loan Agreement L/A“ cu privire la împrumutul pentru metrou. Premierul Yukio Hatoyama şi soţia sa vor oferi un dineu în onoarea Mariei şi a lui Traian Băsescu.
Preşedintele Băsescu a mai efectuat o vizită în Japonia, pe 31 mai 2005, când a participat la Expoziţia Internaţională Aichi.

AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII