12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞi-a omorât cu sânge rece soţia

Şi-a omorât cu sânge rece soţia

Un bărbat de 74 de ani, din judeţul Mehedinţi, şi-a ucis soţia, apoi a stat trei zile în casă cu cadavrul femeii.
Poliţiştii de la IPJ Mehedinţi au fost sesizaţi de o femeie din comuna Brezniţa de Motru că vecina sa, Marieta B., de 72 de ani, ar fi decedată în casă. Oamenii legii au fost întâmpinaţi în poarta casei de criminalul beat criţă, acesta având hainele pline de sânge. Lucian B., de 74 de ani, le-a povestit poliţiştilor că el şi-a omorât soţia cu mai multe lovituri de topor aplicate în cap, susţinând că femeia îl înşela.
„Eu am omorât-o, pentru că nu era cuminte. I-am dat cu toporul în cap. E acolo în casă, jos. De trei zile e aşa. Am omorât-o, pentru că toată ziua mă certam cu ea. Să ştiţi că mi-a luat ceva să o omor, pentru că nu puteam“, a spus Lucian B.
Bărbatul a fost reţinut la IPJ Mehedinţi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat tribunalului cu propunere de arestare preventivă
„Pe 2 martie, la ora 9.30, Poliţia Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de Luminiţa T. cu privire la faptul că Marieta B., din localitatea Brezniţa de Motru, a fost găsită decedată în locuinţă. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă a poliţiei, care a stabilit că, în urma unui conflict spontan între cei doi soţi, Lucian B., de 74 de ani, i-a aplicat femeii mai multe lovituri în zona capului. Cadavrul prezenta urme de violenţă. Cei doi soţi erau cunoscuţi ca fiind consumatori de băuturi alcoolice. Cadavrul femeii a transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei“, a declarat Andreea Dobre, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi. Dacă va fi găsit vinovat, bătrânul riscă să stea mulţi ani după gratii, pentru omor deosebit de grav.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII