17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMarian Sârbu a trecut la independenţi

Marian Sârbu a trecut la independenţi

Social-democratul Marian Sârbu a trecut ieri la independenţi, iar deputatul social-democrat Viorel Balcan şi-a înregistrat tot ieri demisia din grupul parlamentar PSD şi înscrierea în PD-L.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat ieri în plenul Camerei că ambii deputaţi şi-au înregistrat demisiile din grupul parlamentar al PSD la cabinetul preşedintelui şi la Biroul Permanent al forului legislativ.
Cei doi activează în noile grupuri parlamentare începând cu 1 martie.
Premierul Emil Boc a respins duminică ipoteza cooptării în guvern a foştilor membri PSD, Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu, susţinând că executivul nu îşi va schimba componenţa actuală şi toţi miniştrii în exerciţiu vor rămâne în funcţie, fără să fie luată în calcul o remaniere guvernamentală.
Liderul coordonator al grupului parlamentarilor independenţi, Gabriel Oprea, a declarat că prietenul său Marian Sârbu va avea un rol foarte important în construcţia politică de centru-stânga pe care o au în vedere.
Fostul vicepreşedinte al PSD, Marian Sârbu, este al 28-lea parlamentar al grupului deputaţilor şi senatorilor independenţi, aceştia apropiindu-se de numărul parlamentarilor UDMR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII