Cele două fetiţe au crescut în aceeaşi placentă. Când s-a declanşat naşterea prematură, toată lumea a sperat că nimic rău nu se va întâmpla. O lună mai târziu, erau operate la ochi: retinopatie de prematuritate, stadiul III. După un timp, părinţii au observat că unul dintre copii nu aude…
Femeia deschide un dosar. E cât un biblioraft. Plin cu acte, adunate de mai bine de doi ani. Fiecare fişă de externare, diagnostic, fiecare analiză, test sau concluzie medicală e cuprinsă între cele două coperte. Giulia Gabriela şi Isabela Emanuela. Aşa le-au pus numele.
Au stat cu sufletul cât un purice, sperând că bucuria de a avea gemeni nu se va transforma într-un regret. Ştiau că sarcina multiplă nu e uşoară şi că pot apărea probleme. Când i s-a rupt apa, Simona era acasă. N-avusese dureri, nu detectase nici un semn prevestitor. De altfel, nici sarcina nu fusese complicată, însă fetuşii dezvoltându-se în aceeaşi placentă, apăruse sindromul transfuzor – transfuzat. „Cea mică, de fapt, cea care s-a născut prima, dar eu îi spun aşa pentru că e mai mică, a donat sânge“, detaliază mămica. Au urmat săptămâni de supraveghere, tratament, un icter prelungit tratat la Cluj şi chiar o intervenţie chirurgicală care să corecteze retinopatia de prematuritate, stadiul III. Giulia a rămas să poarte ochelari. Însă acesta a fost cel mai mic rău…
Diagnostic bâjbâit
La câteva luni după ce toată familia era acasă, părinţii şi-au dat seama că Giuliei i s-a întâmplat ceva: „Când vorbeam cu ea, îi arătam jucării sau făceam diverse zgomote, nu reacţiona în nici un fel. Isabela răspundea, ea nu“, povesteşte Simona Bulai, mămica fetelor. Au sperat să fie doar imaginaţia lor de vină, însă cu cât făceau mai multe teste, cu atât înţelegeau că e ceva rău. Părea că nu vrea să asculte deloc la ce era în juru-i. Pediatrii s-au lansat în opinii: ba că n-aude, ba că e prea devreme pentru un diagnostic, ba că depistează semnele sindromului Down. Ca să scape de incertitudini, au plecat la Bucureşti, pentru analize. Vestea le-a tăiat picioarele: nici una dintre fetiţe nu auzea. Simona caută în dosar hârtiile cu rezultatul testelor. Îşi aminteşte că medicii din Bucureşti le-au spus să revină peste un an, căci era prea devreme să se intervină la vârsta aceea. Cu certitudine, însă, pierderea de auz era de 40-50%. „Dar n-am mai aşteptat. Am mers în Germania, la una dintre surorile soţului meu, care este căsătorită acolo“. Pe 15 iulie 2008, rezultatele arătau astfel: Isabela auzea, însă Giulia avea o pierdere de auz de circa 80-90%.
Speranţa
Micuţă, şatenă, îi place să se joace mai toată ziua. Chiar şi cu maşinuţele, pe care i le ia frăţiorului mai mare, Denis. E sprintenă, agitată, nu foarte răbdătoare. Însă, lumea din jurul ei rămâne mereu fără glas. Giulia ştie când fratele ei e supărat sau când Isabela râde de plăcere. Vede bucuria sau îngrijorarea pe feţele părinţilor, dar încă nu-şi dă seama că îi lipseşte ceva şi că poate spune că îi este foame folosind cuvinte. Cu urechiuşa dreaptă aude tot mai slab. Protezele auditive luate din Germania n-au dat roade. „Fără un implant cohlear îşi va pierde definitiv unul dintre simţuri. Şi pe cel de-al doilea. Dacă nu va mai auzi, nu va putea vorbi vreodată. Acum, încă există speranţe. Speranţe care, din păcate, se leagă de bani. De banii pe care părinţii nu-i au, dar pe care speră să-i strângă cu ajutorul semenilor. Pentru sănătatea Giuliei, au deschis două conturi la BRD – sucursala Craiova, pe numele Bulai Simona: RO33BRDE170SV606566011700 (în lei) şi RO68BRDE170SV06656871700 (în euro, iar mămica e gata să răspundă celor care vor mai multe detalii: 0761/64.60.69.
