Salman Rushdie este autorul „Versetelor satanice“, roman care i‑a adus Premiul Whitbread, o nominalizare la Premiul Booker şi o condamnare la moarte a cărei ameninţare încă mai stăruie asupra scriitorului.
Cel mai recent roman al lui Rushdie, „Seducătoarea din Florenţa“, publicat în 2008, este o elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Având în centru figura misterioasă şi seducătoare a unei femei – prinţesă, vrăjitoare şi sclavă, visul de dragoste al oricărui bărbat –, povestea îmbină epoci istorice şi spaţii culturale diametral opuse, purtându‑ne din Florenţa lui Machiavelli şi a familiei de Medici în opulenta Indie a mogulilor din perioada de glorie marcată de domnia lui Akbar. Cu toate că ne lăsăm cuceriţi de fermecătoarea eroină a cărţii, cu toate că acela ce ţine în mână firele multicolore ale naraţiunii pare a fi un ins misterios cu aerul unui nobil, cu măiestria unui scamator şi misiunea unui diplomat, adevărata partitură a seducţiei este interpretată, ca întotdeauna, de Rushdie însuşi, care îmbină harul unui povestitor oriental cu talentul plastic şi bogăţia de nuanţe a unui miniaturist.
