14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVelcu a ajuns după gratii

Velcu a ajuns după gratii

http:http://www.youtube.com/watch?v=Gr0bfJ6-Te0
La aproape un an de la scandalul din curtea Spitalului de Urgenţă Craiova, dintre două grupuri de romi şi interlopi, miercuri noapte, poliţiştii au reuşit să îl prindă pe unul dintre romii implicaţi în altercaţie, după ce fusese dat în urmărire naţională şi internaţională.
Albert Velcu, de 37 de ani, din Craiova, fusese dat în urmărire naţională şi internaţională în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Dolj pe 19 iunie 2009, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Acesta a fost implicat, împreună cu alţi trei craioveni de etnie romă, în scandalul de pe 15 iunie 2009, din incinta Spitalului de Urgenţă Craiova. La câteva zile după producerea scandalului, poliţiştii au făcut propuneri de arestare preventivă în lipsă pentru Marius Iortoman, Alexandru Velcu, Albert Velcu şi Vasile Slătineanu, iar Judecătoria Craiova a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Ulterior, poliţiştii şi jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Craiova au descins în locuinţele celor patru romi din Faţa Luncii, însă numai trei dintre ei au fost prinşi şi introduşi în arestul IPJ Dolj. Albert Velcu a reuşit să scape şi să fugă din ţară. La începutul acestei luni, poliţiştii doljeni au obţinut o informaţie cum că Velcu a revenit în ţară şi, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2.00, l-au prins pe strada Bucovăţ din localitate, în timp ce conducea un Mercedes. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că bărbatul fusese dat în urmărire naţională pe 24 iunie 2009 şi în urmărire internaţională pe 14 septembrie, în acelaşi an, în baza mandatului de arestare emis de judecători.  
Velcu a fost prins înainte ca judecătorii să îi condamne pe el şi pe ceilalţi trei romi trimişi în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pe 21 ianuarie, Judecătoria Craiova a amânat pronunţarea în acest dosar pentru 28, după care a fost amânată din nou, pentru 2 februarie. În şedinţa de pe 2 februarie, judecătorii au dispus repunerea cauzei pe rol. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII