24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAsociaţia harababura

Asociaţia harababura

Locatarii de la blocurile ANL Potelu nu-şi pot plăti întreţinerea pentru că administratoarea a plecat cu chitanţierele, listele de la furnizori şi toate actele, refuzând să le predea, susţin reprezentanţii asociaţiei în cauză. Preşedintele a rămas doar cu ştampila.

144 de familii de la Asociaţia R2008 Potelu din Craiova nu-şi pot plăti de aproape o lună întreţinerea fiindcă administratoarea Nicoleta Petcu a pus mâna pe documentele asociaţiei şi refuză să le predea. În mod normal, asociaţiile de proprietari au până la această dată afişate listele cu întreţinerea pentru luna ianuarie şi chiar efectuează încasări. Ei bine, la Potelu, nici până azi locatarii nu ştiu ce plăţi trebuie să facă furnizorilor, iar penalităţile curg pentru fiecare zi de întârziere. Şi toate, din cauza unor certuri iscate între preşedintele asociaţiei, Constantin Buţă, şi administratoare, care au declanşat, după cum spun locatarii, dezordine în bunul mers al asociaţiei. „La asociaţie este o harababură totală. La Adunarea Generală, preşedintele s-a certat cu administratoarea. Ea şi-a dat demisia şi a plecat cu toate documentele de la asociaţie, inclusiv cu listele ridicate de la furnizori. Acum refuză să mai calculeze întreţinerea, iar noi stăm şi aşteptăm după ea, deşi contractul ei este valabil până la sfârşitul acestei luni. Nimeni nu poate să-i facă nimic. Nu se gândesc la noi, pun înainte de toate ambiţiile lor“, a spus N.D., locatar.
Colaborarea între preşedinte şi administratoare a început în urmă cu doi ani, când s-a înfiinţat asociaţia. Reprezentanţii acesteia au angajat pe postul de administrator un avocat, Nicoleta Petcu, printr-un contract mascat de asistenţă juridică. În schimb, aceasta avea obligaţia să se ocupe de încasat plăţile de la locatari, de contabilitatea şi administrarea asociaţiei. Cum era şi firesc, angajata avea acces la toate documentele contabile de la R2008. În urmă cu o lună, când a avut loc Adunarea Generală, administratoarea şi-a dat demisia, numai că la plecare a uitat să lase şi actele asociaţiei, dar şi faptul că până la sfârşitul lunii contractul „de asistenţă juridică“ este încă în derulare. „Şi-a dat demisia pentru că mai voia nişte bani în plus, ca primă. Noi abia facem faţă cu cheltuielile şi nu am fost de acord. Acum refuză să calculeze întreţinerea, să ne predea toate actele. Le-a luat la ea acasă şi ne sfidează, nici nu vorbeşte cu noi. Am cerut efectuarea unui control celor de la Serviciul coordonare asociaţii de proprietari. Domnul Giubelan a fost chemat de viceprimar, dar degeaba, din data de 8 ianuarie nu reuşeşte să finalizeze un control“, susţine Constantin Buţă, preşedintele Asociaţiei R2008.

Promisiuni… la uşa primăriei
 
După lungi demersuri, după şedinţe în care s-a ţipat şi jignit la greu, reprezentanţii Asociaţiei R2008 Potelu au bătut, ieri, din nou, la uşa primăriei. „De o lună am bătut pe la toate uşile. Nimeni nu poate lua măsuri împotriva administratoarei. Dacă nu vrea să mai lucreze pentru asociaţie de ce nu ne dă documentele, să putem angaja alt om?! Locatarii trebuie să-şi plătească facturile. Am chemat-o vineri la o şedinţă. Ne-a făcut incompetenţi, habarnişti. S-a cam ridicat tonul. Dacă are un conflict cu preşedintele, consecinţele nu trebuie să le suporte locatarii“, este de părere Roger Mohanu, membru în comitetul asociaţiei.
Numai că de la Serviciul coordonare asociaţii de proprietari se aude mereu aceeaşi placă: „S-a declanşat deja un control financiar-contabil şi gestionar la Asociaţia Potelu R2008“. Când se va finaliza şi care va fi rezultatul, nimeni nu ştie. De cele mai multe ori, asemenea controale venite din partea inspectorilor de la primăriei se finalizează cu un proces-verbal în care se concluzionează că nu s-a descoperit nici o încălcare a Legii nr. 230 sau că nu este de competenţa lor.
Că, într-adevăr, se efectuează un control, confirmă şi administratoarea. Nicoleta Petcu susţine că actele asociaţiei sunt la primărie, deşi controalele se efectuează obligatoriu la sediul asociaţiei. „Actele nu sunt la mine, sunt la primărie, la control. Preşedintele este un zăpăcit, umblă numai cu intrigi. În loc să se ocupe de problemele noastre, ale locatarilor, îi place să facă show. Eu am avut verticalitate şi i-am spus adevărul în faţă, din cauza asta vrea să mă înlăture. În privinţa facturilor la întreţinere, să stea liniştit că nu este nici o întârziere. O să le afişez săptămâna aceasta. Eu am ţinut asociaţie, el este un habarnist. M-a reclamat peste tot, dar o să plătească el penal că eu sunt îngreţoşată de tot ce se întâmplă în această asociaţie“, îşi susţine punctul de vedere Nicoleta Petcu.
Aceasta a promis ieri în faţa reprezentanţilor asociaţiei, a viceprimarului Marinică Dincă şi a lui Marian Giubelan, reprezentantul Serviciului coordonare asociaţii, că până la finalul lunii îşi va duce la îndeplinire atribuţiile de administrator conform contractului de asistenţă juridică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

52 COMENTARII