În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii, specifică Evului Mediu. Reînvia, în acele vremuri, interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice. Perioada Renaşterii, cum a fost numită mai târziu, a adus profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă.
Spiritul Renaşterii s-a manifestat şi în ştiinţă prin renunţarea la autoritarismul Evului Mediu şi căutarea unor explicaţii ştiinţifice bazate pe raţionament şi experiment. Personalităţile vremii au refuzat să se conformeze convenţiilor acceptate de majoritate, devenind deschizători de noi drumuri în ştiinţă. În perioada Renaşterii s-au făcut descoperiri care au schimbat radical modul de gândire. Unul dintre reprezentanţii Renaşterii în ştiinţă a fost Galileo Galilei, fondatorul mecanicii moderne, care a creat o stare de spirit unde raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.
Descoperiri importante
Galileo Galilei s-a născut pe 15 februarie 1564 la Pisa, în regiunea Toscana din centrul Italiei, zonă unde a fost iniţiată Renaşterea italiană. Tatăl său, Vincenzo, avea 44 de ani, iar mama sa, Giulia, avea 26 de ani. Istoria spune că, pe când era copil, în disputele pe care le avea cu cei de seama lui aducea mereu argumente logice şi convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. Avea 10 ani când familia lui s-a mutat la Florenţa, centru prosper pentru activitatea ştiinţifică, capitala regiunii Toscana. Galileo a fost trimis să studieze la şcoala iezuită de la Mănăstirea Camadolese di Santa Maria, situată la 30 de kilometri sud de Florenţa. În 1581, a intrat la Universitatea din Pisa cu intenţia de a se dedica medicinei, la dorinţa tatălui său. A fost atras de matematică şi a părăsit Universitatea fără să obţină diploma de medic.
Într-o duminică din 1583, Galileo era la o liturghie într-o biserică din Pisa. Şi-a îndreptat privirea spre un lampadar atârnat de plafon care oscila. Întors acasă, a continuat să studieze mişcarea pendulului greu. A stabilit că oscilaţiile acestuia nu depind de greutatea lui, ci de lungimea firului, aşa că a pus în evidenţă izocronismul oscilaţiilor pendulului şi a luat în considerare posibilitatea utilizării acestuia pentru măsurarea timpului. Prima aplicaţie: cronometrarea pulsului de către medici. Apoi, pendulul a fost introdus în construcţia ceasurilor. Dacă până atunci abaterea în măsurarea unei zile era de circa 15 minute, prin introducerea pendulului abaterea s-a redus la circa zece secunde.
În 1592, s-a mutat la Padova, unde a fost profesor de matematică. În acea perioadă a inventat o busolă militară.
Începând cu anul 1604 s-a ocupat de legea căderii corpurilor în vid, iar după 1632 a demonstrat că această lege este independentă de masa şi densitatea corpului: două corpuri cu masă diferită, lăsate să cadă de la aceeaşi înălţime, ajung pe pământ în acelaşi timp. Istoria spune că pentru a demonstra această afirmaţie, în 1589, a urcat în vârful Turnului din Pisa două ghiulele dintre care una avea greutatea dublă celeilalte. Le-a lăsat să cadă simultan. Cele două ghiulele au atins suprafaţa Pământului în acelaşi timp. Experimentul a fost reluat câţiva ani mai târziu de fizicianul englez Robert Boyle. Folosind o pompă de aer a creat vid într-o incintă în care a lăsat să cadă o bilă de plumb şi o pană. Ambele au căzut cu aceeaşi viteză. După aproape 400 de ani, în zilele noastre, în 1971, cu ocazia expediţiei pe Lună a misiunii Apollo 15, comandantul David Scott a refăcut, în atmosfera extrem de rarefiată de pe Lună, acelaşi experiment: a lăsat să cadă un ciocan geologic şi o pană. Deoarece nu li se opunea nici o rezistenţă din partea aerului, cele două obiecte au căzut cu aceeaşi viteză.
O nedreptate recunoscută peste secole
În 1609, aflat la Veneţia, a construit luneta cu ocular divergent, care îi poartă numele, ce mărea de o mie de ori, şi a început studiul astrelor. A observat Luna. A constatat că are o suprafaţă neregulată. Mai mult, în 1619, a măsurat înălţimea munţilor. A descoperit sateliţii lui Jupiter, inelul lui Saturn, petele solare, fazele lui Venus, noutăţi care sprijineau sistemul lui Copernic. În 1612, „Discursul despre corpurile plutitoare“ a pus bazele hidrostaticii. În 1632, a scris „Dialog privind cele două sisteme planetare principale“, care a văzut lumina tiparului în martie 1633 şi în care Galilei combate sistemul geocentric şi susţine sistemul heliocentric al lui Copernic, tratează problema rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a Pământului. În decurs de şase luni, Inchiziţia a interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal. Procesul a durat 20 de zile, iar Galilei a trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi. Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a spus „Eppur, si muove!“ („Şi totuşi, se învârte!“). După condamnare s-a retras la Arcetri, lângă Florenţa, sub supravegherea Inchiziţiei. În 1634, şi-a pierdut una dintre fiice, călugăriţă, iar doi mai târziu a orbit, probabil din cauza cataractei. S-a stins din viaţă pe 9 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani.
Trei secole mai târziu, în 1992, Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut, în numele Bisericii Catolice, că Galilei a fost nedreptăţit. Trebuie subliniat că în octombrie 1989 sonda spaţială Galileo a fost lansată de pe naveta spaţială Andromeda. În 1995, sonda a ajuns la Jupiter, planeta ai cărei sateliţi au fost observaţi pentru prima dată de Galilei în 1610. Acest exemplu demonstrează puterea intelectuală a savanţilor din perioada Renaşterii, unul dintre iluştrii exponenţi ai acestei perioade fiind Galileo Galilei.
