13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLoviţi de soartă, neglijaţi de stat

Loviţi de soartă, neglijaţi de stat

Cazul craioveanului Răzvan Mareş, care, în ciuda handicapului grav de care ar suferi (potrivit certificatului eliberat de Comisia medicală de pe lângă Consiliul Judeţean Dolj) din cauza mâinii şi piciorului drept paralizate, a reuşit să-şi ia foarte simplu permis de conducere categoriile A şi B, a stârnit ample controverse în rândul cititorilor Gazetei de Sud. Un cititor din Bucureşti, pe nume Florian Mihai, ne-a scris pe adresa redacţiei, nu doar pentru a face precizări cu privire la modalitatea în care pot obţine permisul de conducere persoanele cu handicap fizic, ci şi pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la greutăţile cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi.

Permisul de conducere, un vis (prea) îndepărtat

„Sunt sigur că există persoane care abuzează de statutul de persoană cu handicap. Cred că ele trebuie pedepsite şi împiedicate de autorităţi să mai facă acest lucru, pentru că este şi costisitor şi aruncă o lumină proastă asupra oamenilor cu dizabilităţi în general. Pe de altă parte, sunt persoane cărora chiar autorităţile le pun piedici în dobândirea acestui statut – eu nu mai am certificat de handicap deoarece   cerea prea mult efort să îl dobândesc anual. Asta pentru că legea consideră un handicap ca fiind definitiv abia după vârsta de 26 de ani, inclusiv pentru malformaţiile din naştere!
Altă problemă puţin cunoscută la noi este că persoanele cu handicap trebuie să depună mult mai multe eforturi decât un om obişnuit pentru a face şcoala de şoferi – nu există decât foarte puţine şcoli care să dispună de autoturisme adaptate, iar şcolile cu motociclete modificate lipsesc total.
Eu, de exemplu, am de trei ani permis categoria B şi conduc maşină cu cutie manuală, fără nici un fel de adaptare. Motocicleta mea a trebuit însă adaptată – pe fişa medicală auto medicul mi-a scris «apt cu comenzi modificate». Nu este însă obligatoriu ca o persoană cu handicap – fie el şi grav – să conducă numai vehicule modificate. Se poate întâmpla ca un vehicul obişnuit să poată fi folosit ca atare de cineva cu handicap grav, pentu că handicapurile diferă în mare măsură. Nu sunt medic, însă din experienţă sunt sigur că un om care are şi mâna, şi piciorul de pe o parte a corpului paralizate (aproape complet) nu ar putea să conducă nici o maşină cu cutie manuală (din cauza celor 3 pedale), nici o motocicletă fără adaptări. Dacă însă doar mână avea 10% din capacitate cred că ar fi putut să opereze chiar şi o maşină neadaptată (nu însă şi o motocicletă obişnuită).

3% din români – persoane cu handicap

În străinătate există organizaţii foarte populare ale motocicliştilor cu dizabilităţi, care oferă inclusiv burse pentru adaptări.
Ele sunt o dovadă că persoane cu dizabilităţi serioase – inclusiv amputări, membre protezate şi paralizii – pot opera chiar şi o motocicletă. Statul român oricum face mai degrabă pe hârtie eforturi pentru a respecta reglementările europene, autorităţile nepăsătoare neaplicând măsuri pentru a stopa abuzurile şi comiţând falsuri în raportările către Uniunea Europeană.
Vi se pare că sunt multe persoane cu dizabilităţi în România? Un prieten al meu a plecat într-o călătorie în Europa şi a rămas surprins de câţi oameni în cărucior a văzut pe stradă. S-a gândit că la noi în ţară nu sunt atâţia. Însă, pe urmă a realizat că, de fapt, la noi doar nu îi vede pe stradă, pentru că nu li se oferă posibilităţi de a se deplasa. În România, erau în 2008 circa 630.000 de persoane înregistrate cu handicap – cam 3% din populaţie. Statisticile nu îi cuprind pe cei ca mine care, deşi au o dizabilitate, nu au certitificat de handicap.
Totuşi nu ştiu câte persoane ar fi interesate de aceste probleme într-o publicaţie generalistă. Sunt convins că trebuie păstrat oricum un echilibru între drepturile persoanelor cu handicap (mobilitatea fiind unul dintre ele) şi eliminarea abuzului care se face de aceste drepturi.
Sper ca sesizarea dumneavoastră cu privire la posibilele fapte de care s-ar face vinovat domnul Mareş să fie investigată de autorităţi şi să fie soluţionată corect. Asta, în ciuda faptului (sau percepţiei?) că oraşul dumneavoastră are mari probleme cu înfrăţirea între diverse persoane reprezentante ale autorităţilor şi persoane din lumea interlopă.
Florian MIHAI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU