17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞi-a strangulat bunica din cauza iubitei

Şi-a strangulat bunica din cauza iubitei

Un tânăr din Piatra Olt şi-a ucis bunica pentru că aceasta nu era de acord cu relaţia pe care o avea cu o femeie de etnie romă, care este însărcinată cu alt bărbat. Agresorul a primit 95 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru scandal.

Un tânăr de 22 de ani, din Piatra Olt, şi-a ucis bunica marţi seară, după ce s-au certat din cauza iubitei sale. Nenorocirea s-a întâmplat în jurul orei 22.00, în locuinţa femeii. Iulian Feraru locuia cu bunica sa, Aurelia Stancu, de 65 de ani, şi cu părinţii lui. Marţi, tânărul a băut împreună cu bunica sa, apoi au început să se certe. Femeia era nemulţumită de faptul că nepotul ei se îndrăgostise de o femeie din Balş, de etnie romă, care este însărcinată cu alt bărbat. Furios că nu o acceptă pe iubita sa, Iulian a început să-şi lovească bunica, apoi a strangulat-o. Când a văzut că femeia este moartă, a plecat la poliţie şi a povestit totul.
„La sediul Poliţiei Piatra Olt s-a prezentat un tânăr din localitate care a declarat că şi-a omorât bunica. Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului. Femeia era decedată pe pat, iar în zona gâtului avea urme de violenţă. În urma cercetărilor desfăşurate împreună cu Parchetul a reieşit că, în urma unui conflict între cei doi, tânărul a strâns-o pe femeie de gât până când aceasta a decedat“, a explicat Emilian Avram, şeful Poliţiei Piatra Olt.
„Băiatul se împrietenise cu o fată din Balş, care are un copil dintr-o căsătorie cu alt bărbat, iar acum era însărcinată cu altul. Mama mea nu era de acord cu fata asta şi s-au luat la ceartă“, a spus Mariana, mama lui Iulian. „Eu şi soţul nu eram acasă. De duminică stăm la socrii mei, pentru că ne-am certat cu mama“, a adăugat femeia.

Nu regretă fapta

Potrivit anchetatorilor, tânărul nu regretă că şi-a omorât bunica.
„După ce a comis fapta, inculpatul a avut o reacţie de bucurie. Atât el, cât şi părinţii lui se bucură că au scăpat de femeie, pentru că se certau des. Bătrâna consuma alcool şi îi reproşa nepotului că are o relaţie cu o femeie de etnie romă, care are şi copil din altă căsătorie. Din acest motiv s-au luat la ceartă şi marţi seară, când nepotul a omorât-o“, a explicat procurorul Eugen Iacobescu. „Bunica nu era de acord cu Flori, prietena mea. Ne certam des din cauza asta“, a spus Iulian.

95 de amenzi, majoritatea pentru scandal  

Iulian Feraru a fost amendat de 95 de ori de poliţiştii din localitate. Majoritatea sancţiunilor sunt pentru scandal. Părinţii şi vecinii susţin că de vină ar fi bunica lui.
„Iulian era cuminte şi harnic. Muncea cu ziua pe la vecini ca să facă rost de bani. Bunica lui îl controla mereu, nu îl lăsa în pace. El vorbea cu o fată din Balş, iar bunica voia să se despartă de ea“, a spus Violeta Lincan, o vecină.
Agresorul este cercetat pentru omor şi riscă până la 25 de ani de închisoare, potrivit procurorului Iacobescu. Tânărul a fost audiat ieri la Parchet, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII