17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTriunghiul dramatic şi dependenţa

Triunghiul dramatic şi dependenţa

Triunghiul dramatic al lui Stephen Karpman (Persecutorul, Salvatorul şi Victima) reprezintă un joc inconştient şi manipulativ la care recurgem de cele mai multe ori pentru a ne împlini nişte nevoi mai degrabă disfuncţionale.
Persecutorul îl putem asemăna Părintelui Critic care acuză, atacă, nedreptăţeşte, e furios şi ne spune că e numai vina noastră. Salvatorul este Părintele Grijuliu, care ne ajută şi ne preia din responsabilităţi, rezolvă el totul pentru ca să fie liniştit şi fericit celălalt. Salvatorul nu salvează pentru a face un bine, ci pentru că simte nevoia să îngrijească o persoană dependentă faţă de care, dacă aceasta încearcă să devină independentă, se transformă imediat în Persecutor. Victima este „cea mai importantă persoană“, „manipulantul desăvârşit“, fără ea Salvatorul şi Persecutorul nu şi-ar justifica existenţa. Victima („săracul/ săraca de mine… ce mi-a făcut X sau chiar toată lumea!“) caută trei lucruri: o persoană pe care să se sprijine şi care să-i preia responsabilităţile, o persoană pe care s-o poată arăta cu degetul atunci când ceva nu merge bine şi o modalitate de a evita asumarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni. Victima este cel mai bun „dresor“, asigurându-şi existenţa rolului său în viaţa celorlalţi, crezând astfel că-şi justifică propria existenţă. Ca într-o piesă de teatru, cele trei roluri se schimbă între ele, Victima având tot timpul rolul principal. Din acest triunghi, nimeni nu iese învingător, toţi protagoniştii au de pierdut, toţi suferă şi tragedia este că nici măcar nu ştiu de ce. Exemplu:
Victima: „M-ai trădat, mi-ai înşelat încrederea, nu-ţi pasă de mine!“
Salvatorul: „Nu ştiu de ce eşti supărat/ă. Te rog să-mi spui cu ce am greşit. Ce nu am făcut bine?“
Victima: „Lasă, nu e vina ta, oricum pe mine m-a trădat toată lumea şi oricum pe mine nu mă mai interesează nimeni şi nimic din acest moment.“ – „Îşi ia jucăriile şi pleacă“ pentru că nu ai ghicit, (pentru că nu spune ce ar dori!) cum ar fi vrut să acţionezi.
Salvatorul: „Aş vrea să-ţi treacă supărarea. Ce pot face pentru tine?“
Victima se transformă în Persecutor creându-i celuilalt un sentiment de vinovăţie: „E prea târziu acum, nu mai ai ce să faci, nu mă mai interesează persoana ta“.
Salvatorul se transformă atunci în Persecutor: „Nu mai ştiu cum să mă port cu tine, ţi-am făcut toate poftele, te-am înţeles, am fost lângă tine de câte ori ai avut nevoie… din cauza ta n-am dormit toată noaptea şi acum mi-e rău“.
Victima, acum simţindu-se vinovată, se transformă în Salvator: „Hai să încercăm să nu ne mai certăm, suntem amândoi obosiţi, stresaţi etc.“.
…şi dialogul poate continua la nesfârşit, protagoniştii schimbând rolurile fără a ajunge la o concluzie de bun-simţ, acest lucru ducând în timp, inevitabil, la ruperea acelei relaţii, de orice fel ar fi aceasta.
Ieşirea din Triunghi se realizează conştientizând ceea ce faci şi străduindu-te să nu mai repeţi aceleaşi greşeli pentru a putea avea rezultate diferite. Poţi alege să nu mai alimentezi rolul celuilalt şi să rupi această relaţie de dependenţă de celălalt şi implicit de dependenţa de suferinţă. Cineva din acest triunghi trebuie să rupă cercul vicios. Oricare dintre ei (în special, Victima) poate renunţa conştient la acest rol şi poate încerca să trăiască precum nişte persoane de sine stătătoare, să ia decizii proprii, să-şi asume responsabilităţi reale fără a mai depinde de persoana de lângă ei.

Psihoterapeut Laura-Maria COJOCARU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII