Părinţii au murit. Ori nu i-au vrut. Sau amândouă. Au răbdat de foame, de frig, de singurătate. Până-ntr-o zi, când nişte oameni – numiţi asistenţi sociali – i-au smuls din coşmar şi le-au arătat ce înseamnă o familie, fie ea şi „de stat“.
Stau frumos pe marginea canapelei, cu mâinile înnodate în poală. Lipite una de alta, căutându-şi, la cinci secunde odată, privirile. Una înăltuţă, cealaltă ajungându-i până la umăr. Prima de cinci ani. Flori. A doua, de trei. Bianca. Sau „Dadi“ şi „Pitica“. Sunt tunse băieţeşte amândouă – a fost „un accident“ la grădiniţă şi într-o singură zi toţi piciumanii, fete ori băieţi, s-au trezit scurtaţi de păr. Lor însă lipsa cârlionţilor nu le aduce nici un neajuns – aşa li se pot vedea în voie ochii, o pereche negri, cealaltă căprui, adânci, limpezi, frumoşi. Şi trişti.
Au ajuns în apartament în decembrie. Înainte de Crăciun, dar şi de Moş Nicolae. Un avantaj: au putut astfel să mai uite de necazuri şi să se bucure de cadourile pe care le-a trimis Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Şi chiar au mers, pentru câteva zile, la rudele tatălui mort, de la ţară. La mami, nici gând. Ea nici nu le-a vizitat. Oricum, din cauza ei au ajuns aici. „Nu a avut grijă de noi“, îngaimă Flori. „Pleca toată ziua la Rodica, vecina“, susură pitica. „Şi noi o aşteptam. Ne jucam, ne uitam pe geam şi mâncam ce ne da vecinii“. „Sau mai punea Dadi ouă în tigaie, că ştie să gătească“. Acum vor sta în apartamentul Gulliver o vreme. Până se va termina ancheta socială, le-au zis asistentele, şi vor fi încredinţate rudelor.
Treburi de oameni mici
„Săniuţa fuge,/ Nimeni n-o ajunge,/ Are dor de ducă,/ Parc-ar fi nălucă…“. Pitica fredonează poezioara iar şi iar. A învăţat-o la grădiniţă. Din primele zile. De fapt, asta le place cel mai mult, să înveţe poezii şi să stea cu copiii. Acasă, mami nu le scotea cu zilele afară. Iar aici, zic educatoarele, sunt cele mai isteţe fetiţe din toată grădiniţa!
Cască. Le e somn, a fost o zi obositoare. Încă două minute şi Pitica moţăie, cu capul pe ursul mare şi pufos cu care s-a jucat. Primit tot de la Direcţie. Grijulie, Dadi se ridică de lângă ea pe nesimţite. Cu seriozitate, fetiţa de cinci ani îşi termină treburile de om mic: chiteşte în dulăpior hainele primite de la asistente, spală ciorapii şi lenjeria ei şi ale piticei, bagă şosetele uscate una-ntr-alta, spală farfuriile de la masă şi aranjează jucăriile. Aşa a învăţat ea singură, să fie harnică. Apoi se strecoară uşurel lângă Bianca. Le place să doarmă împreună de-acasă, de când rămâneau singure. Să nu le fie urât.
Să nu te pierzi pe drum
Subţiri şi mlădioase, fardate fără cusur şi îmbrăcate în haine curate şi la modă, două tinere fac ultimele retuşuri ale ţinutei. Şi-au sfârşit treburile în casă – gătitul şi curăţenia, pe care le fac din plăcere şi curiozitate, alături de personalul de educaţie, iar acum se pregătesc de şcoală. Cristina, de 20 de ani, este elevă la o şcoală postliceală. Andreea, de 22, a intrat toamna trecută la facultate. Şi una, şi cealaltă au ani buni de când trăiesc sub ocrotirea DGASPC Dolj, în apartamentul de tip familial Temerarii.
Cristina a fost abandonată în maternitate. Asistenţii sociali au luat-o de acolo când abia împlinise câteva săptămâni, au dus-o într-un leagăn, iar apoi au internat-o într-o casă de copii. Atunci când s-a reorganizat Direcţia, Cristina şi-a ocupat, de drept, un loc într-unul dintre cele 12 apartamente de tip rezidenţial.
Aici a crescut, aici a învăţat să numere, aici s-a îndrăgostit prima dată, aici a citit primul roman şi tot aici a învăţat cum se face tocăniţa. E mulţumită. Poate chiar fericită. „Dacă rămâneam în familie, sigur nu ajungeam unde am ajuns aici. Probabil mă pierdeam pe drum, undeva între clasa a patra şi a cincea…“, zâmbeşte tânăra, netezindu-şi şuviţele de un negru strălucitor.
Ca într-o familie
Andreea, colega ei, avea şapte ani când părinţii, împovăraţi cu numeroşi copii şi săraci lipiţi pământului, au considerat că le va fi mai uşor cu o gură mai puţin de hrănit. Şi copilului, la rândul lui. Soarta a făcut ca Andreea să fie cea aleasă pentru a merge la orfelinat. De acolo, a ajuns la Temerarii. Acum, tânăra de 22 de ani se consideră o fată împlinită. „În doamnele de aici am găsit încredere şi dragoste. Le pot spune tot, aşa cum i-aş spune mamei. De la ele am învăţat despre viaţă, despre lume. Nu ne obligă nimeni să facem ceva în casă, dar nouă ne place să le ajutăm. Ca într-o familie. Vara, când nu sunt la şcoală, mă angajez sezonieră. Este o lecţie bună despre cum să te descurci în viaţă. Şi o să dea bine şi la CV. Curând îmi voi face dosar pentru locuinţă socială. Şi sper să reuşesc, să-mi întemeiez o familie şi să fiu fericită“, ne împărtăşeşte Andreea gândurile.
Între timp, îşi îngrijeşte cu dragoste fierbinte copiii necuvântători: florile. Nenumărate ghivece îi împânzesc camera. Le vorbeşte, le spune poveşti sau le pune muzică, le mângâie şi le sărută cu drag. Aşa cum va face şi cu copiii ei.
O casă pentru fiecare
DGASPC Dolj deţine 12 apartamente de tip familial, în prezent fiind ocupate 65 de locuri. Locuinţele au câte patru camere, o bucătărie şi două grupuri sanitare, sunt complet utilate şi mobilate, copiii şi tinerii având la dispoziţie inclusiv calculatoare şi aparatură audio-video. Fiecare apartament are un personal de educaţie compus din cinci persoane, care supraveghează, îndrumă, ajută la lecţii, spală, găteşte şi face curăţenie, dar ascultă şi ofurile celor mici, înlocuind-o astfel cu succes pe mămica dispărută din viaţa copiilor. Obiectivul acestor apartamente este unul singur: acela de a găzdui temporar copiii aflaţi în situaţii deosebite, până se finalizează ancheta socială şi se alege una dintre variante: ori sunt reintegraţi în familie, ori rămân în custodia statului.
„Rămân aici până îşi finalizează studiile, inclusiv facultatea. Dacă nu îşi găsesc un rost, pot sta la Centrul de Sprijin pentru Tineri până la vârsta de 26 de ani. Am avut cazuri în care s-au înscris la primărie pentru locuinţe sociale, s-au căsătorit, iar acum au familii fericite. Şi păstrează în continuare legătura cu noi“, ne-a explicat Ileana Stănică, şefă de serviciu în cadrul DGASPC Dolj.
