16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Pericol pe şosea

O autocisternă încărcată cu 15.000 de litri de gaz petrolier lichefiat (GPL), aparţinând SC Azalis SRL Craiova, s-a răsturnat pe DJ 605A, în comuna Melineşti, după ce şoferul acesteia a pierdut controlul direcţiei într-o curbă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au precizat că ieri, la ora 10.52, s-a anunţat prin 112 faptul că, în satul Bodăeştii de Sus, comuna Melineşti, s-a răsturnat o cisternă încărcată cu aproximativ 15.000 de litri de GPL.  Poliţiştii doljeni care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că Ilie Cucu, de 20 de ani, din Balş, în timp ce conducea autocisterna dinspre Melineşti către Filiaşi, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum – carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în şanţ. „S-a intervenit cu un echipaj format din cinci persoane care au izolat cisterna. În urma verificărilor, s-a constatat că nu există pericol de explozie, nefiind găsite fisuri ale cisternei şi nici scurgeri din încărcătura autovehiculului“, a declarat locotenent Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj. Poliţiştii de la Rutieră au închis circulaţia în zonă până când la faţa locului a ajuns altă cisternă a SC Azalis SRL pentru a prelua încărcătura de GPL. De asemenea, pentru evitarea producerii unei explozii, în zonă a fost întrerupt curentul electric.
Reprezentanţii Serviciului Rutier Dolj au precizat că şoferul a fost sancţionat cu amendă pentru că nu a respectat obligaţia de a circula cu o viteză de cel mult 30 km/h într-o curbă deosebit de periculoasă, mai ales că drumul era acoperit cu polei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII