10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUite gripa, nu e gripa

Uite gripa, nu e gripa

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat Ministerului Sănătăţii încă 15.000 de doze de vaccin Cantgrip după ce a distribuit, de la începerea campaniei peste 32.000. Doctorul de familie Mihail Moisescu a declarat că în Motru au existat mai mulţi pacienţi suspecţi de gripa porcină pe care nu i-a raportat autorităţilor sanitare.

Până în prezent, aproximativ 7.500 de gorjeni s-au imunizat împotriva gripei de tip nou, anunţă reprezentanţii DSP. Campania de vaccinare este în plină desfăşurare. Din totalul persoanelor imunizate, 596 sunt elevi cu vârsta peste 16 ani. Dintre cei aproximativ 2.000 de angajaţi din sistemul sanitar, numai 900 s-au vaccinat, deşi imunizarea a devenit obligatorie pentru această grupă.
„Au existat şi cadre medicale, şi angajaţi ai sistemului sanitar care au refuzat vaccinarea. Potrivit prevederilor date de Ministerul Sănătăţii, personalul medical care a refuzat vaccinul nu va mai putea lucra cu pacienţii. I se vor da alte atribuţii. De asemenea, dacă va exista vreun medic de familie care va refuza să vaccineze populaţia, el va rămâne fără contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aşa spune legea. Nu am avut asemenea cazuri. Medicii de familie au mai cerut doze de vaccin, de aceea, marţi, după ce am distribuit şi cele 10.000 de doze primite, am mai cerut o suplimentare de 15.000 de la minister“, a declarat Elena Sfârlează, director coordonator adjunct de sănătate publică al DSP Gorj.

Medicul Moisescu: Şi în Gorj au fost cazuri suspecte de gripa porcină!

Mihail Moisescu, medic de familie din Motru şi preşedintele Asociaţiei Patronatului medicilor de familie Gorj, a declarat într-o conferinţă de presă că şi în Gorj au existat suspiciuni de gripă porcină.
„Anul trecut, în noiembrie-decembrie, am diagnosticat mai mulţi pacienţi cu simptome de gripă porcină. Oficial, nu am anunţat pe nimeni şi le-am spus pacienţilor să stea acasă, să se trateze. A fost vorba de elevi de la o şcoală din Motru. I-am izolat la domiciliu, sunt bine. În aceste cazuri nu s-a făcut determinarea serologică“. Medicul de familie Mihail Moisescu a mai spus că vaccinarea previne boala.
„Avem nevoie de linişte ca să putem lucra. Este o vaccinare normală, oamenii mor şi de gripa normală. Vaccinarea previne şi ar trebui ca oamenii să se imunizeze. Nu înţeleg de ce sunt cozi la cabinete. S-a creat o isterie. Nevaccinarea incumbă un anumit risc – riscul decesului, iar vaccinarea are o contraindicaţie majoră: nu se va face persoanelor alergice la ou“, a declarat Mihail Moisescu.
Elena Sfârlează, responsabila DSP Gorj cu vaccinarea împotriva gripei porcine, a spus că va merge în control la cabinetul medicului Moisescu: „Dacă vom găsi scris în evidenţă că aţi avut suspiciuni de porcină şi nu le-aţi raportat vă vom sancţiona. Trebuia să ne anunţaţi, nu să încercaţi să dezinformaţi. Suspiciunea de porcină este diagnosticată clinic şi apoi confirmată de laborator. Din datele de care dispune Direcţia de Sănătate nu există suspiciuni de gripă porcină“.

Zeci de neasiguraţi au venit să se imunizeze

La centrul de vaccinare din cadrul Secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean Târgu Jiu s-au vaccinat de la începutul săptămânii aproximativ 100 de gorjeni fără asigurare de sănătate.
„La centrul de vaccinare se prezentaseră până ieri 83 de persoane, iar azi au mai venit 15. Au mai cerut doze de vaccin şi le-am distribuit medicilor de acolo încă 500. De la începutul campaniei, medicilor din Gorj le-au fost distribuite 32.300 de doze de vaccin Cantgrip“, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Măşti pentru studenţi

Studenţii gorjeni care sunt înscrişi la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu au primit măşti de protecţie pe care să le poarte la examenele din sesiunea care începe săptămâna viitoare. În total, peste 6.000 de măşti de protecţie au fost împărţite în cadrul UCB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU