17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCasă în flăcări, la Valea Mare

Casă în flăcări, la Valea Mare

Un bărbat din localitatea Valea Mare a rămas fără acoperiş deasupra capului după ce un incendiu puternic i-a mistuit locuinţa. Nenorocirea s-a întâmplat ieri-dimineaţă, în jurul orei 5.00. Dumitru S., care locuieşte singur, a aprins câteva cartoane în cameră pentru a se încălzi. Flăcările s-au extins şi au cuprins toate lucrurile din încăpere. Două echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului, dar nu au mai putut salva casa bărbatului. „Militarii s-au luptat cu flăcările aproximativ 40 de minute. Cu toate eforturile depuse, au ars acoperişul, materialele textile din casă şi două camere din chirpici. Se pare că proprietarul a făcut un foc necontrolat în camera în care dormea, pentru a se încălzi. Focul s-a propagat la cealaltă cameră şi la acoperiş“, a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă Olt. Proprietarul imobilului nu a suferit răni.
În perioada 15 octombrie – 28 decembrie au avut loc 15 incendii din cauza coşurilor de fum deteriorate şi necurăţate şi a materialelor combustibile depozitate în apropierea acestora. Pentru evitarea evenimentelor neplăcute pe timpul Sărbătorilor de iarnă, pompierii îi atenţionează pe cetăţeni să cureţe coşurile de fum, să le repare dacă sunt deteriorate şi să nu depoziteze în apropierea acestora materiale care se pot aprinde uşor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS