Acasă Local Dosarele Revoluţiei – un „eşec“ pentru justiţie

Dosarele Revoluţiei – un „eşec“ pentru justiţie

La 20 de ani de la sângeroasa „revoluţie“ din România, două dosare în privinţa persoanelor ucise şi rănite în decembrie 1989 nu au ajuns la nici un rezultat – un „eşec“ pentru justiţie, a recunoscut procurorul general Laura Codruţa Kovesi într-un interviu pentru AFP.
„Faptul că după 20 de ani de la comiterea faptelor nu am rezolvat aceste dosare este un eşec pentru instituţia noastră, un eşec pe care trebuie să ni-l asumăm“, a declarat Kovesi, care, notează AFP, la 36 de ani ocupă una dintre cele mai înalte funcţii judiciare din România.
„Le-am primit pe rudele victimelor de la Braşov. Nu ştiu încă cine a tras asupra copiilor lor în timpul revoluţiei. Într-un fel, le dau dreptate atunci când spun că nu au obţinut dreptatea“, a spus Kovesi în interviul acordat AFP.
AFP reaminteşte că în perioada cuprinsă între manifestaţiile de la Timişoara din 15 decembrie 1989 şi execuţia dictatorului Nicolae Ceauşescu, la 25 decembrie, au murit 1.104 persoane şi au fost rănite 3.352. Până la 22 decembrie, armata şi forţele de ordine au tras la ordinul lui Ceauşescu, dar cea mai mare parte a victimelor, 942, au murit după căderea lui Ceauşescu. Prin urmare, cine a continuat să tragă?, se întreabă AFP.
Frontul Salvării Naţionale, care preluase frâiele ţării sub conducerea unui fost aparatcic comunist, Ion Iliescu, a acuzat iniţial „teroriştii“. Astăzi, anchetele şi responsabilii din acea perioadă, precum Petre Roman, vorbesc mai degrabă despre elemente ale armatei, în condiţiile unei mari confuzii care domnea pe străzi.
Cele două anchete nefinalizate se referă la 48 de persoane moarte după 22 decembrie la Bucureşti, Braşov şi Slobozia, precum şi la 150 de răniţi. „În prezent, şapte procurori au fost degrevaţi de toate misiunile lor pentru a se concentra asupra acestor cazuri“, subliniază Kovesi, care speră că procesele vor avea loc în curând.
„Pentru ce aceste dosare au durat atât, ceea ce ar putea aduce României o condamnare din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului?“, a fost întrebată Kovesi. Procurorul general, care nu este însărcinat direct cu anchetele, dar le supervizează, afirmă că a descoperit, după ce a preluat funcţia, în 2006, dosare pline de vicii de procedură. „Este inadmisibil într-o afacere atât de importantă, pentru că aceasta poate duce la anularea întregului dosar“, comentează Kovesi.
În 2008, Consiliul Suprem al Magistraturii a iniţiat sancţiuni disciplinare împotriva procurorului Dan Voinea, care se ocupa de aceste dosare. El fusese procuror în procesul soţilor Ceauşescu, reaminteşte AFP. Un episod, continuă agenţia franceză de ştiri, care ridică în continuare multe întrebări, inclusiv pentru Codruţa Kovesi. „Au fost inculpaţi, judecaţi, condamnaţi şi executaţi într-o singură zi. Cei care au procedat aşa au în mod sigur justificări, dar ca magistrat care a studiat dreptul după 1989, drepturile omului, sunt elemente discutabile“, a declarat ea.
În ciuda eşecului în aceste două dosare, Kosvesi dă asigurări că justiţia a reuşit să sancţioneze o parte dintre cei vinovaţi: 245 de persoane au fost trimise în faţa tribunalelor pentru evenimentele din 1989 – generali, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist. Unii au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, alţii la pedepse de 15 ani. Unii condamnaţi au fost graţiaţi totuşi de fostul preşedinte Iliescu, în anii ‘90, notează AFP.

Exit mobile version